Cătina de râu (Hippophae rhamnoides), numită și cătină albă, este un arbust spinos cu frunze argintii și fructe portocalii, care rămân pe ramuri toată iarna. Crește natural pe prundișurile râurilor și pe terenuri nisipoase, iar în ultimele decenii este cultivată pentru fructele bogate în vitamina C.
Fișa plantei
- Categorie
- Arbori și arbuști
- Tip
- arbust
- Amplasare
- exterior
- Lumină
- soare direct
- Udare
- rar
- Dificultate
- ușoară
- Temp. minimă
- −30 °C
- Înălțime
- până la 5 m
- Înflorire
- aprilie, mai
- Înmulțire
- butași, drajoni, semințe
- Caracteristici
- gard viu, imunitate
- Toxicitate
- sigură
- Origine
- Europa și Asia
O alegi când ai un teren sărac, nisipos sau în pantă, la soare, pe care vrei să-l stabilizezi, să faci un gard spinos sau o livadă mică de fructe. Trebuie să știi dinainte că planta este dioică: pentru fructe ai nevoie de exemplare femele și de unul-două masculi în apropiere.
În continuare găsești descrierea, răspândirea, cerințele, înmulțirea, tăierea, bolile și utilizările cătinei de râu.
Descriere
Este un arbust indigen, tufos, care crește de obicei până la 4–5 m, în condiții bune chiar mai mult. Scoarța este subțire și brună, mai târziu formând un ritidom fibros. Lujerii anuali sunt cenușiu-deschiși, acoperiți cu peri argintii solzoși; lujerii laterali sunt puternic spinoși.
Mugurii foliacei sunt mici, alterni, cu 2 solzi, acoperiți cu peri brun-arămii. Cei floriferi sunt mai mari, cu numeroși solzi. Frunzele sunt pețiolate, îngust lanceolate, de 1–6 cm, întregi, pe dos cenușiu-argintii, cu peri solzoși cenușii sau arămii, lucitori.
Florile sunt dioice, mici, verzui. Cele masculine, cu două sepale și patru stamine, sunt grupate în inflorescențe globuloase, iar cele femele în raceme spiciforme. Cătina înflorește primăvara devreme, înaintea înfrunzirii, de regulă în martie–aprilie. Fructele sunt drupe false, ovoide, de 7–8 mm, cărnoase, portocalii, astringente, îngrămădite spre vârful ramurilor de doi ani; iarna rămân pe ramuri.
Răspândire și habitat
Arealul speciei este vast, eurasiatic, de la Oceanul Atlantic la Oceanul Pacific. În nord ajunge în Norvegia, iar în Africa apare până la Oceanul Indian, conform surselor clasice de dendrologie. Altitudinal, specia urcă până la 5000 m în Himalaia și 2000 m în Alpi.
În România o întâlnești pe prundișurile râurilor, pe maluri nisipoase, pe dune și pe coaste însorite, uneori în Delta Dunării și pe litoral. Lăstărește și drajonează puternic, formând desișuri de nepătruns, ceea ce o face utilă pentru fixarea terenurilor, dar și greu de ținut sub control în grădină.
Cerințe de cultură
- Lumină: soare direct. La umbră se rărește și rodește puțin.
- Sol: nisipos, permeabil, sărac sau mediu fertil, neutru spre alcalin. Fixează azot prin bacterii simbiotice din rădăcini, deci nu are nevoie de îngrășăminte. Nu suportă apa stagnantă.
- Udare: rară; după instalare rezistă bine la secetă.
- Iarna: foarte rezistentă la ger, până la aproximativ -30°C sau mai jos.
Înmulțire
Din semințe
Seamănă semințele toamna, în câmp, sau stratifică-le iarna 2–3 luni în nisip umed, la rece, și seamănă-le primăvara. Răsadurile apar după câteva săptămâni. Atenție: din semințe obții și masculi, și femele, iar sexul se vede abia când plantele înfloresc, după 3–4 ani.
Din butași
Butașii lignificați, de 15–20 cm, recoltați iarna din lujeri de un an, se înfig în nisip umed și prind destul de bine. Prin butași păstrezi sexul și calitățile soiului, deci este metoda preferată pentru a obține femele productive.
Prin drajoni
Drajonii sunt lăstarii care apar din rădăcini. Îi poți dezgropa cu grijă în perioada de repaus și îi plantezi în alt loc. Folosește această metodă și pentru a limita extinderea desișului.
Cultivare și tăiere
Plantează toamna sau primăvara devreme, la 2–3 m distanță pentru fructe, sau la 1 m pentru gard viu. Pentru fructe, un mascul poate poleniza 6–8 femele, dacă este amplasat în direcția vântului dominant. Culege fructele în august–octombrie, când sunt tari și portocalii; cele din ramuri se desprind greu din cauza spinilor.
Tăierea se face la sfârșitul iernii: elimină ramurile uscate, înghesuite și drajonii nedoriți. Întinerirea tufei se face prin tăiere mai puternică la 3–4 ani. Poartă mănuși groase la lucrări, spinii sunt ascuțiți.
Alegerea plantelor și soiurilor
Dacă vrei o plantație mică de fructe, cumpără din pepinieră plante de soi, ale căror sex și productivitate sunt cunoscute. Soiurile moderne au fructe mai mari, mai puțin spinoase și o coacere mai uniformă decât cătina sălbatică. Pentru un gard sau pentru stabilizarea unui teren, poți folosi și plante obișnuite din semințe, fiindcă contează mai puțin sexul.
La plantare, nu îngropa coletul și nu fertiliza gaura cu gunoi de grajd. Un sol prea bogat favorizează creșterea în detrimentul fructificării. Mulcește cu paie sau scoarță măcinată doar în primul an, apoi lasă planta să își formeze propriul covor de frunze.
Fiindcă drajonează puternic, ține tufa departe de straturi de legume, de peluză și de alei. O bordură îngropată la 30–40 cm sau tunderea regulată a drajonilor limitează extinderea. Poți folosi și cositul repetat al lăstarilor din jur, în luna iunie.
Boli și dăunători
| Simptom | Cauză | Soluție |
|---|---|---|
| Ramuri care se usucă brusc, frunze ofilite | Ofilire provocată de Verticillium sau Fusarium, favorizată de soluri umede | Taie și arde ramurile afectate; evită solurile grele și plantarea după culturi sensibile |
| Fructe deformate sau cu galerii | Musca cătinei (Rhagoletis batava) | Strânge fructele căzute; cultivă soiuri mai rezistente |
| Colonii mici pe lujeri și frunze | Afide | Spală cu jet de apă; folosește săpun potasic |
| Plante galbene, încet crescute | Sol prea umed sau compact | Îmbunătățește drenajul sau mută planta pe un teren nisipos |
Planta nu cere pesticide în mod curent; curățenia din jurul tufei și rărirea ramurilor sunt suficiente pentru a păstra sănătatea ei.
Toxicitate
Oameni: fructele sunt comestibile, dar foarte acide; se consumă de obicei procesate. Spinii pot răni.
Pisici și câini: planta nu este considerată toxică, dar spinii pot răni animalele.
Utilizări
- Alimentar: din fructe se prepară sucuri, siropuri, dulcețuri și ceaiuri. Sunt bogate în vitamina C și în carotenoizi, dar au gust astringent și acru.
- Medicinal: uleiul de cătină este folosit tradițional pentru piele și mucoase; nu este un tratament dovedit și nu înlocuiește sfatul medicului.
- Protecție: fixează nisipurile, malurile și coastele, îmbogățește solul în azot.
- Gard viu: forma desișuri spinoase, impenetrabile.
- Faună: adăpost pentru păsări, iar fructele rămase iarna le hrănesc.
Curiozități
Numele latin Hippophae vine din greaca veche și înseamnă aproximativ „cal strălucitor”: se spune că antic frunzele ar fi fost date cailor pentru a le face blana lucioasă. Denumirea populară de „cătină albă” vine de la culoarea argintie a frunzelor. Fructele care rămân pe ramuri toată iarna sunt o sursă importantă de hrană pentru păsări în perioada rece.
Întrebări frecvente
Câte exemplare de cătină trebuie plantate pentru a avea fructe?
Cătina este dioică: florile masculine și cele feminine sunt pe plante diferite, iar doar femelele rodesc. Planta un mascul la 6–8 femele, în direcția vântului dominant, pentru polenizare. Din semințe sexul se vede abia după 3–4 ani, deci pentru siguranță folosește butași sau plante marcate din pepinieră.
Când se culeg fructele de cătină?
Fructele se coc din august până în octombrie și devin portocalii. Se culeg cel mai ușor cu ramura întreagă, tăiată și congelată, apoi scuturată, pentru că se desprind greu și spinii rănesc. Cele rămase pe ramuri iarna sunt mâncate de păsări. Culege cu mănuși groase.
Cum se înmulțește cătina de râu?
Se înmulțește din semințe, butași lignificați și drajoni. Semințele se stratifică 2–3 luni, dar nu poți ști sexul plantei decât la înflorire. Butașii de 15–20 cm, luați iarna, păstrează sexul și calitățile. Drajonii se desprind în repaus vegetativ și se plantează în alt loc.
Cătina albă și cătina de râu sunt aceeași plantă?
Da, numele sunt folosite pentru aceeași specie, Hippophae rhamnoides. Cătina albă vine de la frunzele argintii pe dos, iar cătina de râu de la habitatul ei natural, pe prundișurile râurilor. Nu o confunda cu cătina mică (Myricaria germanica) sau cu cătina roșie (Tamarix), care sunt alte plante.
Are nevoie cătina de îngrășăminte?
De obicei nu. Rădăcinile ei formează simbioze cu bacterii care fixează azotul din aer, deci planta crește bine pe soluri sărace, nisipoase. Îngrășămintele cu azot sunt inutile și pot reduce rodirea. Mult mai importante sunt soarele, drenajul bun și tăierea periodică.