Călinul (Viburnum opulus) este un arbust indigen, tufos, cunoscut pentru inflorescențele albe-verzui din mai–iunie și pentru ciorchinii de fructe roșii, strălucitoare, care rămân pe ramuri până târziu în toamnă și iarnă. Este o plantă prezentă în cântecele și în tradițiile românești, dar și o alegere bună pentru un gard viu natural sau pentru marginea unei ape.
Fișa plantei
- Categorie
- Arbori și arbuști
- Tip
- arbust
- Amplasare
- exterior
- Lumină
- semiumbră, soare direct
- Udare
- moderat
- Dificultate
- ușoară
- Temp. minimă
- −35 °C
- Înălțime
- până la 4 m
- Înflorire
- mai, iunie
- Înmulțire
- butași, marcotaj, semințe
- Caracteristici
- gard viu, iubește umiditatea
- Toxicitate
- toxică la ingerare
- Origine
- Europa, Asia; spontan în România
Cauți această plantă probabil pentru că vrei să afli dacă fructele sunt comestibile, cum se cultivă sau ce proprietăți are scoarța. Răspunsul scurt: fructele sunt comestibile după ce trece bruma și se prelucrează, dar crude, în cantități mari, sunt toxice.
Mai jos găsești descrierea, cerințele, înmulțirea, bolile, toxicitatea și utilizările.
Descriere
Călinul crește ca arbust tufos, de 2–4 m înălțime, cu înrădăcinare puternic ramificată. Frunzele sunt lobate, cu trei lobi, asemănătoare cu cele de arțar, și se colorează toamna în roșu. Florile sunt albe-verzui, grupate în inflorescențe plate. Cele din mijlocul inflorescenței sunt mai mici și fertile, iar cele de pe margini sunt mai mari și sterile și servesc ca „momeală” pentru insecte. Înflorește în lunile mai–iunie.
Fructele se numesc căline, au culoare roșie, sunt cărnoase, sferice, cu diametrul de circa 8 mm și conțin câte un sâmbure turtit. Se coc în septembrie și au un gust acrișor-amărui. După căderea brumei devin comestibile.
Răspândire și habitat
Călinul crește spontan în România în zăvoaie, luncile râurilor, pădurile umede, la marginea apelor și în tufărișuri, din zona de câmpie până în cea montană. Preferă locurile cu umiditate constantă, mai ales zonele de luncă.
Cerințe de cultură
Lumină și temperatură
Crește în semiumbră sau în soare direct. La soare înflorește și fructifică mai bogat. Este foarte rezistent la ger, până la aproximativ –35 °C, deci poate fi cultivat în toată țara.
Udare și sol
Udarea este moderată, dar constantă: nu suportă secete prelungite, mai ales în primii ani, și preferă solurile reavene. Se adaptează la soluri diferite, de la lutoase la luto-argiloase, bogate în humus, slab acide până la neutre. Un strat de mulci păstrează umiditatea. Fertilizează o dată pe an, primăvara, cu compost.
Înmulțire
Prin semințe
Sâmburii germinează greu, deoarece au nevoie de o perioadă de căldură urmată de o perioadă de frig. Seamănă-i toamna, într-un strat afânat; răsar abia în al doilea an. Metoda este lentă, folosită mai ales pentru plantații forestiere.
Prin butași
Cea mai rapidă metodă pentru grădină. Taie în iunie–iulie butași verzi de 10–15 cm, din lăstari nelignificați, înlătură frunzele de jos și înfige-i într-un amestec de nisip și turbă, ținut umed și la umbră. Se înrădăcinează în 4–6 săptămâni. Poți folosi și butași lignificați, tăiați iarna, de 20 cm, pe care îi plantezi în pământ afânat.
Prin marcotaj
Apleacă o ramură flexibilă la pământ, rănește-o ușor și acopere-o cu sol, lăsând vârful liber. Peste un an, ramura s-a înrădăcinat și o poți despărți de planta-mamă.
Tăiere
Tăierea se face după înflorire sau iarna, în repaus. Elimină ramurile uscate, rupte sau care se încrucișează, iar la tufele bătrâne taie la bază o treime din lăstari, pentru reînnoire. Călinul tolerează tunsul și poate fi folosit în garduri vii libere.
Plantare și îngrijire în primii ani
Plantează călinul toamna sau primăvara devreme, într-o groapă de două ori mai lată decât balotul de rădăcini. Distanța dintre plante este de 1,5–2 m dacă îl folosești în gard viu. Adaugă compost în groapă și ud-l abundent după plantare. În primul an, ud-l o dată pe săptămână în absența ploilor, apoi se descurcă mai bine singur.
Fiind un arbust de luncă, călinul prosperă lângă bazine, șanțuri de scurgere sau într-un loc unde solul reține apa, dar nu băltește. Nu îl planta lângă pomi fructiferi dacă suferi din cauza afidelor, pentru că afida neagră poate trece între specii.
Fertilizează o dată pe an, primăvara, cu compost sau cu un îngrășământ organic. După înflorire, scutură ușor tufa ca să cadă petalele sterile, și taie ramurile uscate. Pentru a avea fructe bogate, nu tăia în exces, pentru că florile apar pe lăstarii din anul precedent.
Boli și dăunători
| Simptom | Cauză | Soluție |
|---|---|---|
| Colonii negre de afide pe lăstarii tineri, frunze răsucite | Afida neagră a călinului | Spălare cu jet de apă, săpun potasic, pulverizare cu ulei horticol |
| Frunze roase, schelet de nervuri | Gărgărița călinului (Pyrrhalta viburni) | Colectare manuală, tratament insecticid ales, tăierea lăstarilor cu ouă iarna |
| Pulbere albă pe frunze | Făinare | Aerisire, îndepărtarea frunzelor afectate |
| Uscarea ramurilor | Secetă sau infecții fungice | Udare adâncă, tăierea ramurilor afectate |
Idei de folosire în grădină
Călinul este potrivit pentru garduri vii libere, pentru marginea apelor, pentru grădini naturale sau pentru perdele de protecție. Alătură-l altor arbuști indigeni, cum ar fi socul, sângerul, lemnul câinesc sau gherghinarii, și vei obține un gard viu bogat în flori primăvara și în fructe toamna. Păsările, în special sturzii și mierlele, mănâncă fructele iarna, după ce acestea își pierd amărăciunea.
Toxicitate
Oameni: fructele sunt toxice la ingerare dacă sunt consumate crude, în cantități mari, înainte de bruma de toamnă; pot provoca greață, vărsături și diaree. Nu le da copiilor.
Frunzele și scoarța nu se consumă fără indicație.
Câini și pisici: consumul de fructe în cantități mari poate provoca tulburări digestive. Dacă ai animale care rod fructe căzute, fii atent.
Utilizări
Fructele, florile și scoarța călinului conțin acid valerianic și tanin, fiind întrebuințate în industria farmaceutică la prepararea medicamentelor antispasmotice. În medicina tradițională, scoarța se folosea pentru calmarea crampelor, dar ea nu trebuie folosită la domiciliu fără sfat medical.
În bucătărie, după ce trece bruma, fructele se pot transforma în sirop, jeleu, suc sau dulceață, în amestec cu alte fructe, pentru a atenua gustul acrișor-amărui. În grădină, călinul este apreciat ca arbust ornamental, pentru flori, pentru culoarea de toamnă și pentru fructele care hrănesc păsările în timpul iernii. Florile sunt vizitate de insecte și de albine.
Curiozități
Soiul „Roseum” (bulgărele de zăpadă) are inflorescențe sferice, formate numai din flori sterile, și nu produce fructe. Fructele sunt folosite în tradiția românească în cântece, în ornamente de nuntă și în colinde. Pentru păsările iernii, ciorchinii de fructe sunt o sursă de hrană atunci când nu mai este altceva.
Dacă ai copii sau animale în curte, plantează călinul într-un loc mai puțin accesibil și învață-i să nu mănânce fructele direct din tufă. Culoarea vie a ciorchinilor atrage ușor privirea.
Întrebări frecvente
Sunt fructele de călin comestibile?
Da, dar numai după ce trece bruma și numai după prelucrare. Crude, în cantități mari, pot provoca greață, vărsături și diaree. Au gust acrișor-amărui, deci se folosesc la sirop, jeleu, suc sau dulceață, de obicei în amestec cu alte fructe.
Când înflorește călinul?
Înflorește în lunile mai–iunie. Inflorescențele sunt albe-verzui, plate; florile mici din mijloc sunt fertile, iar cele mari de pe margine, sterile. Fructele se coc în septembrie și rămân adesea pe ramuri până iarna.
Cum înmulțesc călinul?
Cel mai ușor prin butași verzi, tăiați vara, sau prin butași lignificați iarna, dar poți folosi și marcotajul. Din semințe este mai lent: sâmburii au nevoie de o perioadă caldă urmată de una rece și răsar abia în al doilea an.
La ce înălțime ajunge călinul?
Ajunge la 2–4 m înălțime, ca arbust tufos, cu înrădăcinare puternic ramificată. Atributele din fișă indică o înălțime maximă de circa 4 m. Se poate ține mai scund prin tăiere, iar crește bine și în garduri vii libere.
Ce sol și ce udare preferă călinul?
Preferă soluri reavene, bogate în humus, și udare moderată dar constantă. Este un arbust de luncă, deci nu suportă secetele prelungite. Rezistă la ger până la aproximativ –35 °C și crește atât la soare, cât și în semiumbră.