Bujor (Paeonia)

Pe scurt despre bujori

Bujorul este una dintre cele mai îndrăgite plante perene din grădinile românești, apreciat pentru florile sale mari, parfumate și spectaculoase, care apar primăvara târziu. Este o plantă longevivă și foarte rezistentă la ger, care poate trăi și înflori în același loc zeci de ani, fără a fi nevoie de prea multă atenție. Odată plantat corect, bujorul devine practic nemuritor. În rândurile de mai jos găsești tot ce trebuie să știi despre cum se îngrijește bujorul.

Fișa plantei

Categorie

Plante de grădină

Tip

plantă erbacee

Amplasare

exterior

Lumină

soare direct

Udare

moderat

Dificultate

ușoară

Temp. minimă

−30 °C

Înălțime

până la 100 cm

Înflorire

mai, iunie

Înmulțire

divizare, semințe

Caracteristici

parfumată

Toxicitate

toxică la ingerare

Origine

Asia de Est

Descriere

Bujorul (genul Paeonia) face parte din familia Paeoniaceae și cuprinde aproximativ 30 de specii originare din Europa, Asia și vestul Americii de Nord. În grădini se cultivă în principal două mari grupe: bujorii ierboși (Paeonia lactiflora și hibrizii săi), care dispar complet iarna și pornesc din nou primăvara din rădăcini, și bujorii de copac sau arbustivi (Paeonia suffruticosa), care formează o tulpină lemnoasă permanentă.

Frunzele sunt mari, lobate, de un verde intens care vara devine decorativ chiar și după trecerea florilor, iar toamna capătă nuanțe roșiatice-arămii. Florile, care pot atinge 15-20 cm în diametru, sunt simple, semiduble sau dublu, în culori ce variază de la alb pur și roz pal la roșu aprins, purpuriu și galben. Multe soiuri sunt intens parfumate. Bujorul dezvoltă rădăcini groase, tuberizate, care stochează rezerve și asigură longevitatea plantei.

Plantare

Cel mai bun moment pentru plantarea bujorilor este toamna, în lunile septembrie-octombrie, când rădăcinile au timp să se ancoreze înainte de îngheț, dar nu mai au energie pentru a porni creșterea aeriană. Plantarea de toamnă oferă rezultate net superioare celei de primăvară.

Alege un loc însorit și aerisit, ferit de competiția rădăcinilor copacilor sau arbuștilor mari. Sapă o groapă largă și adâncă (40-50 cm), afânează solul și încorporează compost bine descompus. Cel mai important detaliu este adâncimea de plantare: „ochii” (mugurii roz-roșiatici de pe rizom, din care va porni creșterea) trebuie să rămână la doar 3-5 cm sub nivelul solului. Aceasta este regula de aur a bujorilor.

Dacă plantezi prea adânc, bujorul va dezvolta frunziș viguros, dar nu va înflori niciodată sau înflorește foarte slab. Așază planta astfel încât ochii să fie ușor acoperiți, tasează ușor solul în jur și udă abundent. Lasă cel puțin 80-100 cm între plante, deoarece bujorii se dezvoltă mult în timp și nu suportă să fie deranjați ulterior.

Îngrijire

Bujorul este o plantă remarcabil de puțin pretențioasă odată stabilită. Are nevoie de udare regulată în primul an, până prinde bine rădăcini, și mai apoi doar în perioadele de secetă prelungită. Udă rar, dar profund, direct la baza plantei, evitând stropirea frunzelor și a florilor.

Primăvara, când pornește creșterea, aplică un strat de compost sau un îngrășământ cu conținut scăzut de azot și mai bogat în fosfor și potasiu, care favorizează înflorirea. Evită excesul de azot, deoarece stimulează frunzișul în detrimentul florilor și predispune planta la boli.

Florile bujorilor ierboși sunt mari și grele, mai ales la soiurile dublu, iar ploaia le poate culca la pământ. De aceea, este util un suport pentru flori: un cerc de susținere metalic sau câțiva tutori montați devreme în sezon, prin care plantele să crească natural. Montează suportul din timp, înainte ca tufa să se dezvolte complet, astfel încât să rămână discret.

Tăiere și întreținere

La bujorii ierboși, după ce florile se trec, îndepărtează-le pentru ca planta să nu consume energie în formarea semințelor. Toamna târziu, după ce frunzișul a îngălbenit și s-a uscat în urma primelor înghețuri, taie întreaga parte aeriană până aproape de sol și îndepărtează resturile vegetale din grădină. Această curățenie de toamnă reduce semnificativ riscul bolilor fungice în anul următor.

Bujorul de copac (arbustiv) NU se taie la sol, deoarece tulpinile sale sunt lemnoase și permanente; la el se îndepărtează doar ramurile uscate sau bolnave, primăvara. Un strat de mulci în zona rădăcinilor ajută la păstrarea umidității, dar ferește mulciul de a acoperi direct ochii bujorilor ierboși.

Înmulțire

Cea mai sigură metodă de înmulțire a bujorilor este diviziunea tufei, realizată toamna (septembrie-octombrie), la plante mature de cel puțin 3-4 ani. Pașii sunt următorii:

• Scoate cu grijă întreaga rădăcină din pământ, săpând larg în jurul ei pentru a nu rupe rizomii groși.
• Curăță rădăcina de pământ și las-o câteva ore la umbră, astfel încât să devină ușor mai elastică și mai puțin casantă.
• Taie cu un cuțit curat și ascuțit porțiuni care conțin fiecare cel puțin 3-5 ochi (muguri) și o bucată sănătoasă de rădăcină.
• Replantează imediat fiecare diviziune, respectând regula adâncimii: ochii la doar 3-5 cm sub sol.

Înmulțirea prin semințe este posibilă, dar foarte lentă: semințele germinează greu, iar plantele obținute pot înflori abia după 4-7 ani. După diviziune, este normal ca bujorul să aibă nevoie de 1-3 ani pentru a-și relua înflorirea abundentă.

Boli și dăunători

• Botrytis (putregaiul cenușiu): cea mai frecventă boală a bujorilor, favorizată de umezeală și aerisire slabă. Se manifestă prin lăstari care se înnegresc și se ofilesc brusc, muguri care nu se mai deschid și un puf cenușiu pe țesuturi. Îndepărtează imediat părțile afectate, asigură spațiu între plante și fă curățenie de toamnă riguroasă.
• Făinarea: pâslă albă pe frunze, spre sfârșitul verii; rar gravă, dar inestetică. Se previne prin aerisire bună.
• Pete foliare fungice: apar pe frunze pe vreme umedă; se controlează prin igienă și evitarea udării de sus.
• Nematozi și putregaiul rădăcinilor: apar pe soluri prost drenate, cu apă stagnantă; drenajul bun este cea mai bună prevenție.
• Furnici: apar adesea pe mugurii bujorilor, atrase de nectarul dulce. NU sunt dăunătoare și nu este nevoie de tratament; nu sunt necesare pentru deschiderea florilor, contrar credinței populare.

Curiozități

Cea mai frecventă întrebare legată de bujori este de ce nu înfloresc. În marea majoritate a cazurilor, motivul este plantarea prea adâncă: dacă ochii se află la mai mult de 5 cm sub sol, planta dezvoltă un frunziș bogat și sănătos, dar refuză să formeze flori, uneori ani la rând. Soluția este dezgroparea toamna și replantarea la adâncimea corectă. Alte cauze pot fi lipsa de soare, planta prea tânără sau recent divizată, excesul de azot ori mutarea prea frecventă.

Bujorul are o încărcătură simbolică deosebită: în multe culturi reprezintă prosperitatea, onoarea și dragostea, iar în China este considerat „regele florilor”. Longevitatea sa este legendară: o tufă de bujor bine plantată poate înflori în același loc timp de 50, chiar 100 de ani, supraviețuind generațiilor de grădinari.

Întrebări frecvente

De ce nu înflorește bujorul meu?

Cel mai frecvent motiv este plantarea prea adâncă: ochii trebuie să fie la doar 3-5 cm sub sol. Alte cauze pot fi lipsa de soare, planta prea tânără sau recent divizată, excesul de îngrășământ cu azot ori mutarea prea frecventă. Dezgroapă-l toamna și replantează-l la adâncimea corectă.

Când se plantează bujorii?

Toamna, în septembrie-octombrie, este momentul ideal. Atunci rădăcinile au timp să se ancoreze înainte de îngheț, iar planta pornește puternic în primăvară. Plantarea de toamnă dă rezultate net mai bune decât cea de primăvară.

Trebuie acoperiți bujorii pentru iarnă?

Bujorii ierboși sunt extrem de rezistenți la ger și nu necesită protecție, rezistând la temperaturi de -30 °C și mai joase. Un strat subțire de mulci poate ajuta plantele tinere în primul an, dar nu acoperi direct ochii. Bujorul de copac poate fi protejat la bază în zonele foarte friguroase.

Cât de des trebuie udat bujorul?

În primul an și pe secetă, udă rar dar profund, la baza plantei. Odată stabilit, bujorul rezistă bine la perioade uscate și nu are nevoie de udare frecventă. Evită apa stagnantă, care duce la putrezirea rădăcinilor și la apariția botrytisului.