Bujorul de munte (Rhododendron myrtifolium, sinonim Rhododendron kotschyi), numit și smirdar, este un arbust pitic care formează tufărișuri dese în etajul subalpin și alpin al Carpaților. Când înflorește, în iunie-iulie, versanții se acoperă de flori roșii-purpurii sau roz aprins, un peisaj emblematic al munților din România.
Fișa plantei
- Categorie
- Arbori și arbuști
- Tip
- arbust
- Amplasare
- exterior
- Lumină
- semiumbră, soare direct
- Udare
- moderat
- Dificultate
- pretențioasă
- Temp. minimă
- −35 °C
- Înălțime
- până la 40 cm
- Înflorire
- iunie, iulie
- Înmulțire
- butași, marcotaj, semințe
- Toxicitate
- toxică la ingerare, toxică pentru câini, toxică pentru pisici
- Origine
- Spontană în România (Carpați)
Dacă vrei să-l cultivi, trebuie să știi că este pretențios: cere sol acid, aer răcoros, umiditate și iarnă geroasă, iar în câmpie se descurcă rar. În schimb, nu este deloc fragil la ger, rezistând la aproximativ -35 °C. Toate părțile sunt toxice.
Mai jos găsești descrierea, răspândirea, cerințele, înmulțirea, bolile, toxicitatea și utilizările.
Descriere
Este un arbust indigen, scund, de 30-50 cm, cu tulpini lungi, puțin ramificate, și lujeri cu glande ruginii, solzoase. Frunzele sunt alterne, de 1-2 cm, persistente, pieloase, îngrămădite spre vârful lujerilor, eliptice, cuneate, cu marginea întreagă și puțin răsfrântă. Pe dos au glande ruginii, ca și lujerii.
Florile sunt roșii-purpurii sau roz aprins, mari de 1,5-2 cm, cu cinci petale, grupate câte 6-10 în raceme terminale. Perioada de înflorire depinde de altitudine și de vreme: la altitudini mai joase începe în mai, iar sus, în etajul alpin, se prelungește în iunie-iulie. Fructele sunt capsule care se desfac în cinci valve. Planta lăstărește și drajonează, deci tufele se extind în timp.
Răspândire și habitat
Smirdarul este un element dacic. Formează tufărișuri scunde în etajul subalpin și alpin al Carpaților Meridionali și Orientali, din munții Rodnei până în masivul Godeanu. Poate fi întâlnit în pâlcuri întinse pe stâncării și pe versanți cu zăpadă ce se topește repede primăvara.
Formează desișuri compacte în golul alpin, instalându-se pe soluri acide (ranchere), extrem oligotrofe, la 1900-2100 m, dar urcă până la 2300 m. Este o specie alpino-xerofită, adaptată la un climat aspru, secetos fiziologic, cu insolație puternică, aer rarefiat și vânturi puternice. Are un rol antierozional însemnat, datorită sistemului radicular întrețesut care fixează solul pe pantă.
Cerințe de cultură
Lumină și temperatură
Preferă soarele și semiumbra, într-un loc răcoros și expus aerului curat. Rezistă la ger puternic, de aproximativ -35 °C, și la vânt. Căldura și secetele de la câmpie îi fac rău: la altitudini mici plantează-l pe partea umbrită a unei pante sau în semiumbră.
Udare
Udarea este moderată, dar constantă. Solul trebuie să rămână reavăn, fără să fie îmbibat. Folosește apă de ploaie, pentru că apa dură ridică pH-ul. Vara, în caniculă, ud-l mai des și mulcește.
Sol și fertilizare
Are nevoie de sol puternic acid, cu pH 4,5-5,5, afânat, bogat în humus de conifere, turbă sau frunze, sărac în calcar și în nutrienți. Un amestec de turbă acidă, nisip și scoarță mărunțită este ideal. Fertilizează rar, cu îngrășământ pentru plante acidofile.
Înmulțire
Se înmulțește prin semințe, butași și marcotaj.
Din semințe
- Culege capsulele toamna, când se desfac.
- Seamănă semințele foarte mici la suprafața unui amestec de turbă acidă și nisip, fără acoperire.
- Ține vasul într-un loc luminos și răcoros, cu umiditate constantă; răsărirea durează câteva săptămâni.
- Plantele cresc lent și ajung la înflorire după mai mulți ani.
Prin butași
Vara, taie butași semilemnoși de 5-8 cm, îndepărtează frunzele de la bază, tratează cu hormon și înfige-i în turbă cu nisip. Ține-i umezi și umbriți; înrădăcinarea este lentă și neregulată.
Prin marcotaj
Tulpinile lungi pot fi coborâte la sol și fixate, acoperite parțial cu substrat; în aproximativ un an se formează rădăcini.
Cultivare în grădină
Bujorul de munte se potrivește unei grădini de stâncărie sau unei grădini cu plante de munte, într-un loc răcoros, cu sol acid și drenaj bun. Poate fi plantat alături de afini, merișor, ienupăr pitic și alte plante alpine. Dacă ai sol calcaros, plantează-l în ghivece mari sau în straturi ridicate cu substrat acid. Mulcește cu scoarță de conifere. Nu recolta niciodată plante din munți: specia face parte din vegetația alpină protejată și este fragilă.
Plantare pas cu pas
- Alege un loc răcoros, cu soare dimineața și umbră după-amiaza, ferit de vânturi uscate.
- Sapă o groapă lată de 40-50 cm și amestecă pământul cu turbă acidă, nisip grosier și scoarță de conifere.
- Plantează la nivelul solului, fără să îngropi coletul, și udă cu apă de ploaie.
- Acoperă cu un strat de 5 cm de scoarță de pin, evitând contactul cu tulpinile.
- În primele veri, udă regulat și protejează solul de uscare; iarna nu e nevoie de acoperire, dar o zăpadă bună ajută.
Planta crește încet: în câțiva ani formează o pernă joasă, deasă, care se extinde prin drajonare. Dacă îți dorești un efect natural, plantează mai multe exemplare la 40-60 cm distanță, în pâlcuri neregulate, ca pe versant.
Boli și dăunători
| Simptom | Cauză | Soluție |
|---|---|---|
| Frunze galbene cu nervuri verzi | Clorază din cauza pH-ului ridicat sau a apei dure | Acidifică solul, folosește apă de ploaie, aplică chelat de fier |
| Ofilirea ramurilor, rădăcini brune | Putrezirea rădăcinilor (Phytophthora) în sol greu și umed | Îmbunătățește drenajul, redu udarea, elimină plantele bolnave |
| Pete brune pe frunze | Ciuperci foliare (Pestalotia, Septoria) | Strânge frunzele afectate, aerisește, tratează cu fungicid pe bază de cupru |
| Frunze roase pe margini | Gărgărițe, omizi | Culege manual, folosește produse biologice |
Toxicitate
Toate părțile bujorului de munte, inclusiv florile, frunzele și nectarul, conțin grayanotoxine și sunt toxice la ingerare pentru oameni, câini și pisici. Simptomele includ salivație, greață, vărsături, slăbiciune, scăderea tensiunii și tulburări ale ritmului cardiac. Mierea obținută din nectarul speciilor de Rhododendron poate fi toxică. Nu consuma plantă sau ceaiuri din ea, iar în caz de ingerare apelează imediat la medic sau la veterinar.
Utilizări
Planta are rol ecologic și peisagistic. Prin sistemul radicular întrețesut protejează versanții împotriva eroziunii și a alunecărilor de teren. Este apreciată ornamental în grădinile alpine și în colecții de rododendroni de munte. În medicina populară se folosea în trecut, dar fiind otrăvitoare, nu se recomandă utilizarea. Smirdarul oferă adăpost și hrană faunei alpine, iar florile sunt vizitate de bondari și albine.
Curiozități
Numele popular de smirdar vine de la mirosul rășinos al frunzelor, mai ales când sunt frecate. Tufărișurile de smirdar sunt un habitat protejat în Carpați și o atracție turistică în iunie-iulie, în munții Retezat, Făgăraș, Rodnei și Bucegi. Pentru ciobanii de odinioară, smirdarul era un semn al limitei dintre pășuni și stânci, iar mirosul lui rășinos, puternic în zilele călduroase, rămâne în amintirea drumeților. Tufele cresc foarte lent, iar un tufiș mare poate avea câteva zeci de ani; din acest motiv, călcatul în afara potecilor sau recoltarea ramurilor este dăunătoare. Planta este protejată în multe zone naturale din Carpați, iar vizitarea acestor locuri în sezonul de înflorire se face respectând potecile marcate.
Întrebări frecvente
Este bujorul de munte toxic?
Da, toată planta este toxică la ingerare pentru oameni, câini și pisici, pentru că are grayanotoxine. Simptomele includ salivație, vărsături, slăbiciune și tulburări de ritm cardiac. Nu consuma flori, frunze sau ceaiuri din ea și ține animalele departe; în caz de ingerare, mergi imediat la medic sau la veterinar.
Unde crește smirdarul în România?
Crește în etajul subalpin și alpin al Carpaților Meridionali și Orientali, de la munții Rodnei până în masivul Godeanu, de obicei la 1900-2100 m, urcând până la 2300 m. Formează tufărișuri compacte pe stâncării, soluri acide și versanți cu zăpadă care se topește repede.
Poate fi cultivat bujorul de munte în grădină?
Poate, dar este pretențios: cere sol puternic acid, răcoare, umiditate constantă și drenaj bun. La câmpie se descurcă mai greu, mai ales vara caldă. Plantează-l în semiumbră, folosește apă de ploaie și mulci de conifere. Nu scoate plante din munți.
Când înflorește bujorul de munte?
Înflorește în iunie-iulie, în funcție de altitudine și de vreme; la altitudini mai mici poate începe mai devreme. Florile roșii-purpurii sau roz aprins, de 1,5-2 cm, sunt grupate câte 6-10 în raceme terminale și acoperă versanții în sezonul scurt de vegetație.
Cum se înmulțește bujorul de munte?
Prin semințe foarte mici, semănate la suprafața unui amestec de turbă acidă și nisip, prin butași semilemnoși de vară sau prin marcotaj. Răsărirea și înrădăcinarea sunt lente. Toate metodele cer substrat acid, umiditate constantă și un loc răcoros.