Arțarul tătăresc (Acer tataricum) este un arbust sau un arbore mic, indigen în România, des întâlnit în subarboretul pădurilor de câmpie și de deal. Printre arțarii noștri este cel mai mic și cel mai rezistent la secetă, iar toamna îl recunoști de departe după frunzele roșii-portocalii și după fructele roșii-purpurii, care stau în ciorchini pe ramuri încă de la sfârșitul verii.
Fișa plantei
- Categorie
- Arbori și arbuști
- Tip
- arbust
- Amplasare
- exterior
- Lumină
- lumină puternică, soare direct
- Udare
- moderat
- Dificultate
- ușoară
- Temp. minimă
- −30 °C
- Înălțime
- până la 8 m
- Înflorire
- mai, iunie
- Înmulțire
- butași, semințe
- Toxicitate
- sigură
- Origine
- Spontană în România; Europa de sud-est și Asia Mică
Îl cauți dacă ai nevoie de o plantă care crește fără pretenții pe soluri grele, compacte sau ușor sărate, unde alte specii se chinuie. Rezistă bine la ger și la arșiță, nu cere tratamente și rămâne sănătos mulți ani, ceea ce îl face potrivit pentru garduri vii libere, grupuri de arbuști, perdele de protecție și grădini naturale.
Pagina de mai jos descrie planta așa cum o găsești în natură, apoi explică ce are nevoie ca să prospere în grădina ta și cum o înmulțești.
Descriere
Arțarul tătăresc este un arbust sau un arbore de mărimea a III-a, cu tulpină scurtă, care în cultură ajunge de obicei la 4–8 m înălțime. Scoarța este cenușiu-închisă și netedă, iar pe tulpini bătrâne nu formează ritidom gros. Lujerii sunt subțiri, fin muchiați, brun-roșcați, fără peri și lucioși.
Mugurii sunt opuși, mici, ovoizi, roșii-bruni, cu o pată roșie lucioasă la bază. Linia stipelară dintre muguri este concavă, un caracter folosit la determinarea speciei iarna.
Frunzele sunt simple, ovate, acuminate, lungi de 5–10 cm, cu marginea serată sau slab lobulată și baza rotunjită sau ușor cordată. La început sunt păroase pe dos, iar pețiolul este roșu în tinerețe. Toamna se colorează în roșu și portocaliu.
Florile sunt poligame, alb-verzui, grupate în panicule la început erecte, apoi pendente. Apar după înfrunzire, în mai, uneori până în iunie, și sunt vizitate de albine. Fructele sunt disamare roșii-purpurii, cu nucule bombate și aripioare paralele, cu vârful suprapus, spre deosebire de arțarii la care aripile formează un unghi larg.
Răspândire și habitat
Arealul speciei este mai restrâns decât al altor arțari: Europa de sud-est și Asia Mică. În România apare la câmpie și în zona dealurilor, unde este frecvent în subarboretul pădurilor din zona stejarului, în șleauri. Este o specie de climat călduros, tolerantă la secetă și la ger.
Nu apare însă în pădurile xerofite de stejar pufos de pe solurile uscate și compacte, ceea ce arată că, deși rezistă la secetă, are totuși nevoie de o minimă rezervă de apă în sol.
Cerințe: lumină, sol, climă
În natură are temperament de semiumbră și crește sub coronamentul stejarilor, dar în grădină se dezvoltă bine și la soare direct sau în lumină puternică, unde înflorește și fructifică mai bogat, iar culorile de toamnă sunt mai intense. Rezistă la temperaturi minime de aproximativ -30°C, deci iernează fără protecție în toată țara.
Este nepretențios față de sol. Poate vegeta pe soluri compacte, argiloase, cu regim hidric variabil, ușor salinizate. Preferă totuși un sol afânat, cu drenaj acceptabil. La udare, merge pe moderat: în primul an, după plantare, udă o dată pe săptămână în perioadele fără ploaie, apoi doar în secete lungi. Fertilizarea nu este necesară; un strat de compost primăvara, la bază, este suficient.
Înmulțire
Din semințe
Aceasta este metoda principală. Culege fructele (disamarele) când se maturează, toamna, și seamănă-le fie imediat, în aer liber, fie după stratificare la rece. Semințele de arțar au nevoie de o perioadă de frig umed de 2–3 luni ca să încolțească.
- Amestecă semințele cu nisip umed și păstrează-le în frigider, la 2–5°C, două-trei luni.
- Primăvara, seamănă-le la 2–3 cm adâncime, într-un strat de pământ afânat.
- Menține solul reavăn și protejează răsadurile de soarele de la prânz în primele săptămâni.
- Repică puieții în toamna următoare sau în primăvara anului al doilea.
Din butași
Metoda este mai puțin sigură la arțari. Poți încerca butași verzi, luați la începutul verii, tratați cu hormon de înrădăcinare și ținuți în mediu umed și umbrit. Rata de reușită este mică, așa că pentru cantități mari semințele rămân varianta mai bună.
Cultivare în grădină
Plantează puieții toamna târziu sau primăvara devreme, într-o groapă de două ori mai lată decât balotul. Nu îngropa coletul. Arbustul se poate lăsa liber, ca exemplar izolat, sau poate fi condus ca un arbore mic cu o singură tulpină, ori ca gard viu tuns ușor.
Tăierea nu este obligatorie. Dacă vrei să-i dai formă, taie la sfârșitul iernii sau la începutul verii, nu primăvara devreme, deoarece arțarii pierd multă sevă din rănile făcute în perioada de pornire în vegetație. Elimină ramurile uscate, încrucișate sau cele care cresc spre interior.
Boli și dăunători
Specia este în general sănătoasă. Probleme pot apărea în anii umezi sau în plantările prea dese.
| Simptom | Cauză | Soluție |
|---|---|---|
| Pete negre pe frunze, căderea timpurie a frunzelor | Antracnoză sau pătarea frunzelor (ciuperci) | Strânge frunzele căzute, rărește coroana pentru aerisire, tratează cu fungicid pe bază de cupru dacă atacul se repetă |
| Pulbere albă pe frunze, vara târziu | Făinare (Erysiphe) | Asigură lumină și aerisire, tratează cu sulf sau cu un fungicid specific |
| Uscarea unor ramuri | Verticilioză sau alte ciuperci vasculare | Taie ramurile atacate sub zona afectată și dezinfectează uneltele |
| Colonii de insecte pe lujerii tineri, miere lipicioasă | Afide | Spală cu jet de apă, folosește ulei horticol sau săpun insecticid |
Toxicitate
Pentru oameni, specia este considerată sigură; nu are părți toxice cunoscute. Pentru pisici și câini, frunzele și fructele arțarului tătăresc nu sunt cunoscute ca toxice, spre deosebire de frunzele ofilite de arțar roșu (Acer rubrum), care pot fi periculoase pentru cai. Ca măsură generală, nu lăsa animalele să rozeze mult material vegetal.
Utilizări
Valoarea principală este ornamentală: culoarea de toamnă, fructele roșii și talia redusă îl fac potrivit pentru grădini mici și spații urbane. Este folosit în perdele de protecție, pe terenuri degradate și în plantări de consolidare, datorită toleranței la secetă și la soluri compacte.
Florile sunt mellifere, iar arbustul oferă adăpost și hrană păsărilor și insectelor. Lemnul, fiind de dimensiuni mici, are importanță practică redusă.
Curiozități
Numele speciei trimite la tătari, popor din stepele est-europene, pentru că planta a fost descrisă din regiunile de stepă ale Europei de est. În unele țări, arțarul tătăresc este considerat un înlocuitor mai potrivit decât alți arțari pentru solurile grele și uscate, iar rudele sale apropiate sunt folosite la ameliorarea soiurilor ornamentale.
Întrebări frecvente
Cât de înalt crește arțarul tătăresc?
Arțarul tătăresc este un arbust sau un arbore de mărimea a III-a, cu tulpină scurtă. În cultură atinge de obicei 4–8 m înălțime, iar coroana este rotunjită și destul de deschisă. Ritmul de creștere este moderat, așa că are nevoie de câțiva ani ca să formeze un exemplar de talie mijlocie. Se potrivește în grădini mici, unde alți arțari ar deveni prea mari.
Poate crește arțarul tătăresc pe sol greu, argilos?
Da, este una dintre cele mai tolerante specii de arțar la soluri compacte. În natură crește pe soluri grele, cu regim hidric variabil, chiar ușor salinizate. În grădină are totuși nevoie de un strat de sol suficient de afânat pentru rădăcini și de o udare regulată în primul an. Pe terenuri unde apa stagnează mult timp, rădăcinile pot suferi.
Când se colorează în roșu frunzele arțarului tătăresc?
Frunzele se colorează în roșu și portocaliu toamna, de obicei din septembrie până în octombrie. Intensitatea depinde de locul în care crește: la soare direct și pe soluri nu foarte bogate culorile sunt mai vii. Fructele roșii-purpurii apar mai devreme, încă de la sfârșitul verii, și completează efectul decorativ.
Cum înmulțesc arțarul tătăresc din semințe?
Culege disamarele toamna, când se maturează, și seamănă-le direct afară sau stratifică-le două-trei luni în nisip umed, la 2–5°C, apoi seamănă-le primăvara la 2–3 cm adâncime. Menține solul reavăn și umbrește ușor răsadurile. Puieții se repică după un an. Fără perioada de frig, semințele pot germina neregulat sau doar în al doilea an.
Este arțarul tătăresc toxic pentru animale?
Nu are părți toxice cunoscute pentru pisici sau câini și este considerat sigur pentru oameni. Se știe că frunzele ofilite de arțar roșu pot provoca probleme la cai, dar la arțarul tătăresc nu există astfel de informații. Dacă un animal mănâncă mult material vegetal și apar vărsături sau apatie, cere sfatul medicului veterinar.