Anghinarea (Cynara scolymus) este o legumă-floare perenă, cu frunze mari, argintii și cu capitule bogate în bractee cărnoase, pe care le mănânci înainte să se deschidă florile. În România se cultivă mai rar, dar crește foarte bine în grădinile din sud și vest, și cu puțină protecție iernează și în zone mai reci.
Fișa plantei
- Categorie
- Plante medicinale
- Tip
- plantă erbacee
- Amplasare
- exterior
- Lumină
- soare direct
- Udare
- moderat
- Dificultate
- medie
- Temp. minimă
- −10 °C
- Înălțime
- până la 180 cm
- Înflorire
- iulie – septembrie
- Înmulțire
- divizare, semințe
- Toxicitate
- sigură
- Origine
- Bazinul Mediteranei
O alegi pentru aspectul ei decorativ, pentru gustul fin al mugurilor și pentru frunzele folosite în fitoterapie. Este o plantă mare, care cere loc, soare și un sol bogat, dar în schimb rămâne productivă mai mulți ani.
Mai jos afli cum o plantezi, cum o hrănești, cum o înmulțești și cum o protejezi iarna, ca să ai recoltă de la an la an.
Descriere
Anghinarea este o plantă erbacee perenă, înaltă de 100 până la 180 de centimetri, care formează o tufă largă, de până la un metru lățime. Frunzele sunt mari, adânc lobate, de un verde-cenușiu, cu fața inferioară albicioasă și păroasă. Rădăcina este cărnoasă și puternică, iar de la bază pornesc lăstari laterali.
Din tufă se ridică tulpini groase, care poartă capitule mari, globuloase, formate din bractee suprapuse. Partea comestibilă este baza cărnoasă a bracteelor și receptaculul, numit „inima” anghinarei. Dacă lași capitulele să se deschidă, apar flori albastru-violete, spectaculoase, din iulie până în septembrie, care atrag albinele și bondarii.
Planta este înrudită cu ciulinii și cu armurariul. În regiunile calde produce capitule în primul an; în clima noastră, recolta principală vine de obicei din al doilea an, iar plantele tinere uneori formează capitule abia spre toamnă.
Lumină și temperatură
Anghinarea cere soare direct, cel puțin șase-opt ore pe zi. La umbră, creșterea este slabă, iar capitulele sunt mici. Alege un loc însorit, adăpostit de vânturile puternice, care pot rupe tulpinile înalte.
Preferă temperaturi moderate, 15–25 de grade. Suportă geruri ușoare, iar rădăcinile pot rezista până la aproximativ -10 grade dacă sunt protejate cu mulci gros. În iernile mai aspre, fără acoperire, planta poate degera. Căldura mare și seceta din vară opresc formarea capitulelor, deci udarea regulată este esențială.
Udare
Udarea este moderată, dar regulată. Solul trebuie să rămână ușor umed în perioada de creștere și de formare a capitulelor. Udă la bază, o dată sau de două ori pe săptămână, mai des pe vreme caldă și uscată. O udare abundentă, rară, este mai bună decât stropirile dese, superficiale.
Seceta stresează planta și dă capitule mici, fibroase. Excesul de apă, mai ales iarna, duce la putrezirea coletului și a rădăcinilor. Mulciul de paie sau compost ajută la menținerea umezelii vara și la protecția rădăcinilor iarna.
Sol și fertilizare
Anghinarea preferă un sol profund, bogat în humus, bine drenat, cu pH neutru. Înainte de plantare, încorporează compost sau gunoi de grajd bine descompus. Evită terenurile grele, cu băltire, care favorizează putrezirea în sezonul rece.
Este o plantă mare consumatoare de nutrienți. Fertilizează primăvara, la pornirea în vegetație, cu compost sau un îngrășământ organic echilibrat, și repetă la începutul lunii iunie. Un îngrășământ bogat în potasiu, aplicat înainte de formarea capitulelor, susține calitatea recoltei. Evită excesul de azot târziu în sezon.
Înmulțire
Anghinarea se înmulțește prin divizare, metoda cea mai sigură, și din semințe.
Prin divizare
- Primăvara timpurie, în martie–aprilie, când apar lăstarii de la baza tufei, sapă planta-mamă de 3–4 ani.
- Separă lăstarii laterali, cu 2–3 frunze și o bucată de rădăcină cu muguri.
- Plantează fiecare porțiune la 80–100 de centimetri distanță, la aceeași adâncime la care a crescut, și udă abundent.
- Umbrește ușor primele zile, dacă vremea este foarte însorită.
Plantele obținute prin divizare păstrează calitățile soiului și produc recolta mai repede.
Din semințe
- Seamănă în februarie–martie, la interior, în căsuțe cu substrat de semințe, la 1 centimetru adâncime.
- Menține temperatura de 18–22 de grade și lumina bună. Răsărirea durează 1–3 săptămâni.
- Repică plantulele în ghivece individuale și întărește-le treptat.
- Plantează afară în aprilie–mai, după ultimele înghețuri, la 80–100 de centimetri.
Plantele din semințe sunt mai variabile ca aspect și productivitate, iar unele pot da capitule mai mici. Cele care primesc o răcire de câteva săptămâni la 5–10 grade în primăvară au șanse mai mari să producă capitule în primul an.
Tăiere
Taie capitulele principale când sunt ferme și bracteele sunt încă închise, cu 10–15 centimetri de tulpină. După recoltare, taie tulpina florală la bază, ca planta să formeze lăstari noi și capitule laterale, mai mici. Toamna, după primele înghețuri, scurtează frunzele la 20–30 de centimetri și acoperă tufa cu un strat gros de frunze uscate, paie sau compost, ca să nu degere. Primăvara îndepărtează acoperirea treptat.
Planta are nevoie de spațiu și de planificare. O tufă matură ocupă aproape un metru pătrat și își păstrează frunzele mari și argintii tot sezonul, deci plantează-o în fundalul unui strat, în spatele plantelor mai joase. Primul an după plantare este perioada de instalare: nu te aștepta la multe capitule, dar îndepărtează florile care apar prea devreme pe plantele foarte tinere, ca să nu le epuizezi.
Mulcește solul în jurul tufei cu paie sau compost, ca să reții umezeala și să reduci buruienile. Verifică în fiecare săptămână frunzele pentru afide și, după ploi, pentru melci. După trei-patru ani, productivitatea scade, deci împrospătează cultura prin divizare, păstrând doar lăstarii vigurosi.
Planifică recolta pe etape: capitulul central se taie primul, iar cele laterale se dezvoltă ulterior, la câteva săptămâni distanță. Astfel obții capitule timp de o lună sau două, nu toate odată.
Boli și dăunători
| Simptom | Cauză | Soluție |
|---|---|---|
| Colonii negre pe frunze și boboci | Afide negre | Spală cu jet de apă, folosește săpun potasic, încurajează buburuzele |
| Pulbere albă pe frunze | Făinare | Aerisește tufa, nu uda pe frunze, elimină frunzele bolnave |
| Frunze roase, urme lucioase | Melci și limacși | Culege seara, folosește bariere, menține zona curată |
| Colet moale, planta cedează iarna | Putrezire din cauza excesului de apă | Plantează pe sol drenat, acoperă fără a reține apă la colet |
| Capitule mici, fibroase | Secetă, lipsa nutrienților | Udă regulat, fertilizează organic, mulcește |
Toxicitate
Anghinarea este sigură pentru consum și nu este considerată toxică pentru oameni sau animale în uz alimentar.
- Oameni: bracteele și inima sunt comestibile. Persoanele alergice la plante din familia Asteraceae pot avea reacții. Extractele din frunze pot fi contraindicate la cei cu obstrucție a căilor biliare, așa că cere sfatul medicului înainte de uz medicinal.
- Pisici: planta nu este considerată toxică pentru pisici.
- Câini: nu este toxică, dar consumul de frunze amare sau de spini poate irita gura și stomacul.
Utilizări
Anghinarea se cultivă în primul rând pentru capitulele comestibile. Se recoltează înainte de deschiderea florilor, când bracteele sunt strânse. Capitulele se fierb în apă cu lămâie, se coc sau se gătesc umplute, iar inima, curățată de puful fibros, intră în salate, paste și tocănițe. Gustul este ușor dulceag și puțin amar.
Frunzele conțin cinarină și alți compuși amari, folosiți în fitoterapia tradițională ca ceai sau extract pentru stimularea digestiei și susținerea ficatului. Se culeg înainte de înflorire și se usucă la umbră. Gustul este foarte amar, deci ceaiul se prepară slab. Dacă ai afecțiuni hepatice sau biliare, cere avizul medicului.
Ca plantă ornamentală, anghinarea aduce în grădină un aspect arhitectural, cu frunze argintii și flori violete. Se potrivește în borduri mari, lângă lavandă, salvie sau trandafiri.
Dacă nu recoltezi toate capitulele, lasă una sau două să se deschidă: florile violete sunt foarte atractive pentru albine și rămân decorative și uscate, în buchete. Atenție la pregătirea în bucătărie: bracteele și inima se înnegresc repede la aer, deci freacă-le cu o felie de lămâie imediat după tăiere.
Întrebări frecvente
Rezistă anghinarea la iarnă în România?
Rădăcinile pot suporta până la aproximativ -10 grade dacă sunt protejate. Toamna taie frunzele la 20–30 de centimetri și acoperă tufa cu un strat gros de paie sau frunze uscate. În zonele mai reci poți săpa rădăcinile și le poți păstra într-un loc răcoros, apoi replanta primăvara.
Când se recoltează anghinarea?
Când capitulele au ajuns la dimensiunea soiului, sunt ferme, iar bracteele sunt încă strânse și nu s-au desfăcut. De obicei în iunie–septembrie, în funcție de plantare. Taie capitulul cu 10–15 centimetri de tulpină. Dacă se deschid florile violete, partea comestibilă devine fibroasă.
Cum înmulțesc anghinarea cel mai ușor?
Cel mai ușor și mai sigur prin divizare, primăvara, separând lăstarii laterali cu rădăcină de la o plantă de 3–4 ani. Semințele funcționează și ele, dar plantele sunt mai variabile. Seamănă în februarie–martie la interior și plantează afară după ultimele înghețuri.
Cât de departe trebuie plantate anghinarele?
Între plante păstrează 80–100 de centimetri, iar între rânduri circa un metru, pentru că o tufă adultă ocupă mult loc. O distanță prea mică duce la aglomerare, boli fungice și capitule mici. Prima recoltă bună vine de obicei din al doilea an.
Se poate cultiva anghinarea în ghiveci?
Da, într-un ghiveci mare, de minimum 40–50 de litri, cu sol bogat și drenaj bun. Pune-l la soare și udă regulat. Iarna mută recipientul într-un loc ferit de ger, de exemplu un garaj luminos sau o seră rece. Randamentul este mai mic decât în câmp.