Pinul silvestru (Pinus Sylvestris)
Pinul silvestru este o specie indigenă, putând depăşi 35 m, dar talia diferă mult în raport cu condiţiile ecologice în care pinul silvestru se dezvoltă.
Pinul silvestru este o specie cu areal vast, ocupând peste 145 milioane hectare, ceea ce înseamnă circa 3.7% din pădurile globului.
El apare de la vest la est, de la Oceanul Atlantic la Oceanul Pacific (Europa, Asia), iar de la nord la sud, de la peste 70° latitudine nordică (nordul Scandinaviei) la sub 40° latitudine (Peninsula Iberică).
În vastul areal, apare compensarea latitudinii cu altitudinea, astfel încât în regiunile nordice şi vestice apare frecvent ca arbore de câmpie (Scandinavia, Siberia, ţinuturile baltice), iar la est şi sud doar în regiunile montane (Pirinei, Alpi, Balcani, Carpaţi). În concluzie, la nivelul arealului general, limita altitudinală creşte de la nord la sud şi de la vest la est.
În România este puţin răspândit comparativ cu alte ţări, vegetând spontan, insular, în lungul Carpaţilor şi în Apuseni, pe stâncării aride, turbării etc. Cert este că actualele staţiuni sunt refugii ale pinetelor de dinaintea glaciaţiunii (circa 9000 ha, adică 0.14% din fondul forestier românesc), acolo unde alte specii lemnoase nu au reuşit să se instaleze datorită condiţiilor vitrege.
Zona de maximă răspândire este în bazinul Trotuşului, unde formează arborete pure sau în amestec cu molidul, fagul ,bradul, gorunul, precum şi bazinele Buzăului, Râmnicului, Putnei, Oituzului (ocoalele silvice Nehoi, Nehoiaşi, Dumitreşti, Vintilă Vodă, Năruja ş.a.)
Înrădăcinarea este în general pivotantă, cu o mare putere de adaptare, de la superficială în turbării şi pe stâncării, la pivotantă, pe
soluri nisipoase.
Tulpina este destul de dreaptă, relativ bine elagată în masiv strâns.
Scoarţa este în tinereţe galben-cenuşie şi formează de timpuriu un ritidom exfoliabil în foiţe lungi subţiri, roşu-cărămiziu, caracteristic; la bătrâneţe, la baza trunchiului ritidomul devine gros şi adânc crăpat bruncenuşiu.
Lemnul are un duramen roşiatic, frumos, cu însuşiri tehnologice bune, dar variabile, în funcţie de staţiune.
Coroana la început conică, apoi neregulată, turtită, tabulară, cu ramuri orizontale.
Lujeri galben-cenuşii, muguri ovoid-ascuţiţi, 6-12 mm, cu solzi alipiţi şi marginea franjurată, puţin răşinoşi.
Ace dispuse câte două în teacă, 3-7 cm, de lungime variabilă funcţie de bonitatea staţiunii, oarecum rigide, uşor răsucite, durează 2-4 ani, la cădere lăsând cicatrici proeminente; în caz de defoliere, aparatul foliar se reface din mugurii dorminzi ai lujerilor.
Flori unisexuat monoice, împrăştiate în întreaga coroană; cele mascule grupate în amenţi ovoizi, galbeni, la rândul lor grupaţi în
buchete, iar cele femele roşiatice, solitare sau câte 2-3, apar prin mai.
Conurile sunt scurt pedicelate, în primul an cât un bob de mazăre, la maturitate de 3-7 cm, ovo-conice, brune sau cenuşii-mat, uşor asimetrice la bază; apofiza este rombică, piramidală sau plană, umbelicul este puţin proeminent plasat la mijlocul apofizei, iar carena este puţin evidentă.
Seminţe de 3-5 mm, aripate, cenuşii-negricioase, prinse în aripioară ca într-un cleşte. La 1 kg intră circa 120.000 seminţe dezaripate.
Maturaţia este bienală, conurile se coc prin octombrie-noiembrie şi se desfac în primăvara anului al treilea; ele cad abia în toamna următoare.
Puterea germinativă este 60-80%, cu păstrarea ei timp de 3 ani, iar periodicitatea fructificaţiei este de 3-5 ani.
Maturitatea este timpurie, la arborii izolaţi la 10-15 ani, iar în masiv la 30-50 ani. Creşterea este rapidă şi susţinută din tinereţe, în primul an realizând 5-10 cm, iar primul verticil apare în anul al treilea.
Longevitatea pinului silvestru este de până la 600 ani.
