Gorun (Quercus Petraea)

Gorunul este un arbore indigen care poate atinge 45 m inaltime si este răspândit din nord-vestul Europei (Marea Britanie, sudul Scandinaviei) până la Marea Mediterană şi de la Oceanul Atlantic până în vestul Ucrainei, la gurile Donului şi Nistrului, ajunge la Marea Caspică, nordul Crimeei, Caucaz, trecând şi în Asia Mică.

În România, gorunul urcă mai mult în altitudine decât stejarul, zona lui de optim ecologic fiind în regiunea colinară.

Apare frecvent în Carpaţii Orientali, la 400-500 m, în Carpaţii Meridionali la 700-800 (900) m, iar în Apuseni la 600-700 m.

Înrădăcinarea este pivotantă, mai puţin profundă decât la stejar.

Tulpină evident dreaptă, cilindrică, ce poate fi urmărită până la vârf.

Scoarţa formează un ritidom relativ subţire, cenuşiu-negricios, mai moale, cu crăpături mărunte, friabil, ce se exfoliază superficial.

Ritidomul reprezintă principalul caracter de recunoaştere şi deosebire în raport cu celelalte specii de Quercus, în stare de masiv.

Lemnul extrem de valoros, cu alburn şi duramen, prezintă creşteri mai mărunte şi mai regulate decât stejarul, mai fin şi mai uniform. Are numeroase întrebuinţări.

Coroana este mai bogată, mai strânsă şi mai regulată decât la stejar, cu ramurile îndreptate în sus; protejează mai bine solul, fiind asemănătoare cu cea de gârniţă.

Lujerii sunt verzi-măslinii sau bruni, glabri, cu puţine lenticele mici, eliptice.

Muguri sunt alterni, ovoizi sau subrotunzi, de circa 8 mm, îngrămădiţi spre vârful lujerilor.