Garnita (Quercus Frainetto)
Garnita este un arbore indigen ce poate atinge 40 m inaltime.
Gârniţa are un areal restrâns, inclus în cel al cerului; specia apare din sudul Italiei, în Peninsula Balcanică, până în Ungaria, România; spre est avansează puţin, spre nord-vest ajunge în Asia Mică şi Turcia.
În România, apare pe arii extinse în Muntenia pe platforma Cotmeana, în silvostepa Olteniei şi Munteniei până în regiunea dealurilor subcarpatice la altitudini de 450 m, unde este în amestec cu cerul (ceretogârniţete).
În vestul ţării (Banat, Transilvania), apare în zona deluroasă, urcând pe alocuri la 500-550 m, iar în Semenic chiar la 660 m.
Ca şi cerul, gârniţa este o specie de ţinuturi sudice cu veri lungi, călduroase şi ierni relativ blânde, fiind totuşi o specie rezistentă la geruri, dar sensibilă la îngheţuri.