Fag (Fagus sylvatica)
Arbore indigen de mari dimensiuni, depăşind frecvent 40 m în înălţime şi 1 m în diametru.
Fagul este specie europeană, fiind răspândită în vestul, centrul şi sudul continentului: de la Atlantic până în nordul Moldovei, din Pirinei, ţărmul Mării Mediterane şi Grecia, până în sudul Scoţiei şi al Scandinaviei.
În Europa de nord-vest devine arbore de câmpie şi dealuri, iar în sud apare la peste 1500 m (Alpi – 1650 m, Pirinei – 2000 m, Etna – 2160 m).
În România fagul ocupă circa 2 milioane hectare (32%), fiind întâlnit de la 300-500 m la 1200-1400 m, frecvent în zona deluroasă şi montană; pe văi umede coboară la 150-200 m, pe valea Cernei şi a Dunării la 60- 100 m.
Tulpina în masiv dreaptă, cilindrică, bine elagată.
Scoarţa netedă, cenuşie, cu pete mari albicioase care sunt în fapt nişte licheni crustacei; nu formează ritidom decât foarte rar la bătrâneţe şi numai la bază.
Lemnul alb-roşcat, fără duramen evident, cu raze medulare (“oglinzi”); câteodată apare duramenul fals – inima roşie; din punct de vedere al puterii calorice, lemnul de fag este luat ca etalon, cu valoarea 1.00 şi are numeroase întrebuinţări.
Coroana la arborii izolaţi larg ovoidă, deasă, cu ramurile principale îndreptate în sus.
Lujerii sunt subţiri, geniculaţi, cu lenticele albicioase, spre vârf pubescenţi sau glabri; brachiblastele sunt drepte, subţiri, des inelate, terminate cu un mugure.
Muguri alterni, lung-fusiformi, mari de 2-3 cm, depărtaţi de lujer, cu solzi bruni, numeroşi, cei floriferi sunt mai lungi şi mai umflaţi.
Frunze eliptice sau ovate, 5-10 cm, acute, la bază rotunjite, cu marginea întreagă, ondulată sau distanţat denticulată, în tinereţe cu peri moi pe ambele feţe şi ciliate pe margini, mai târziu glabre pe faţă, pieloase, cu un peţiol de circa 1 cm; la exemplarele tinere frunzele sunt marcescente.
Flori unisexuat monoice, din care cele mascule sunt grupate în capitule pendente lung pedunculate, cu perigonul florilor mascule în formă de pâlnie cu 5-6 lacinii spintecate până aproape de bază şi prevăzut cu peri deşi; florile femele sunt câte două, rar trei, stau erect pe pedunculi scurţi, înconjurate de un involucru ruginiu păros cu apendiculi ţepoşi; apar odată cu înfrunzirea, prin aprilie-mai.
