Cer (Quercus Cerris)

Cerul este un arbore indigen, răspândit în Peninsula Iberică şi Franţa, de la Oceanul Atlantic până în Asia Mică, fără a se depărta de ţărmul Mării Mediterane prea mult; în interiorul continentului pătrunde mai adânc doar la nord de Dunăre.

În România, el apare în zona de silvostepă din Muntenia, Oltenia, urcând în zona colinară la 500-600 m, iar în vestul Transilvaniei şi Banat devine frecvent.

În munţii Apuseni, urcă la 900-1000 m. Izolat, apare în sudul Dobrogei (Canaraua Fetii), Moldova (Rogojeni-Galaţi) şi Podişul
Transilvaniei.

Cerul este specie termofilă, xerofită, vegetând la câmpie şi coline, în silvostepă şi subzona stejarului, în staţiuni cu climat blând, cu sezon de vegetaţie lung.

Înrădăcinarea este pivotantă, cu mare putere de penetrare a solurilor compacte.

Tulpina evident dreaptă, cilindrică, poate fi urmărită până la vârf; frecvent prezintă gelivuri (crăpături longitudinale) şi formaţiuni
canceroase umede.

Scoarţa formează de timpuriu un ritidom gros, pietros, negricios, cu fundul crăpăturilor roşu-cărămiziu.

Lemnul prezintă alburn lat şi duramen roşiatic, este tare, greu de prelucrat, calitativ inferior, utilizat mai mult ca lemn de foc (putere calorică asemănătoare fagului şi carpenului).

Coroana îngustă, cu ramuri concentrate spre vârf, are frunziş bogat.

Lujerii sunt cenuşii sau brun-verzui, tomentoşi, muchiaţi.

Muguri alterni, mici, ovoizi, tomentoşi, înconjuraţi de stipele lungi, filamentoase, persistente, ca nişte mustăţi.

Frunze eliptice până la oblong-lanceolate, 5-15 cm, acute, cu baza îngustată, rotunjită sau slab cordată, pe margini sinuat-dinţat-lobate până la penat-sectate, lobii sunt scurţi, triunghiulari, ascuţiţi, terminaţi cu un mucron scurt; limbul este pielos pe faţa superioară, verde închis, pe dos cenuşiu sau gălbui pubescent. Peţiolul are până la 2.5 cm, uneori la bază cu stipele roşcate.

Flori unisexuat monoice, cele mascule grupate în amenţi, iar cele femele câte 1-5, apar prin mai.