Chiparos de balta (Taxodium distichum)
Chiparosul de balta este o specie exotică, putând atinge 50 m în înălţime şi până la 4 m în diametru.
Chiparosul de baltă este originar din sud-estul Americii de Nord, unde are un areal destul de restrâns, în vecinătatea Golfului Mexic.
În România, este cultivat prin parcuri şi grădini botanice (Cluj, Timişoara, Simeria, Bucureşti etc.). În culturi forestiere este introdus pe suprafeţe mici în lunca Jiului, Lunca şi Delta Dunării.
Este adaptat la climate oceanice, calde şi umede, în Europa suportând climatele mai reci şi mai uscate. Nu rezistă la geruri puternice şi secete prelungite, iar faţă de sol manifestă o mare putere de adaptare (pneumatofori în mlaştini).
Înrădăcinarea este trasantă atunci când creşte în condiţii normale din regiunile inundabile, caz în care dezvoltă pneumatofori (organe cu rol respirator) ce ies deasupra apei ca nişte ţepuşe. Pe soluri uscate, profunde sistemul de înrădăcinare este pivotant, cel puţin în primii ani.
Tulpină dreaptă, cilindrică, bine elagată, cu scoarţa subţire, netedă, brun-roşcată, ce formează un ritidom timpuriu, subţire, exfoliabil în fâşii înguste longitudinale. Lemnul este omogen, uşor, moale, rezistent în aer şi apă, gălbui până la negricios, cu calităţi tehnologice superioare.
Coroană rară, luminoasă, cu ramificaţii subţiri, conică, la bătrâneţe mai mult sau mai puţin tabulară.
Flori unisexuat monoice, cele mascule mici, globuloase, aşezate în panicule pendente, cele femele tot globuloase, câte una sau mai multe la un loc; înfloreşte în aprilie.
Conuri aproape sferice, 2-3 cm, cu 10-12 solzi lemnoşi, scutiformi, uneori cu un mucron la mijloc; la baza fiecărui solz se găsesc câte 2 seminţe trimuchiate; maturaţia este anuală prin septembrie-octombrie.
