Dracila (Berberis vulgaris)

Dracila este un arbust indigen, cu înălţimi de până la 2 m, cu tulpină tufoasă, vârful ramurilor recurbat şi scoarţa cenuşiu-deschisă.

Lujeri muchiaţi, gălbui sau roşcaţi, cu spini trifurcaţi, proveniţi din transformarea nervurilor frunzei; spre vârf pot fi simpli.

Muguri alterni, mici ovoizi, cu solzi uscaţi.

Frunze caduce, simple, ovat-eliptice sau obovate, 3-8 cm, la vârf rotunjite, cuneate, setos-serate, glabre, peţiolate, grupate în smocuri pe ramurile scurte, cu gust acrişor, toamna se colorează în roşu.

Flori mici, galbene, pe tipul 6, sunt grupate în raceme pendente ce apar în mai.

Fructele sunt bace elipsoidale, roşii, cu 1-2 seminţe, se coc în septembrie; se păstrează pe ramuri peste iarnă.

Dracila este răspândită în aproape toată Europa, la noi fiind semnalată de la câmpie şi până în etajul montan inferior.

Din punct de vedere ecologic, specia preferă locurile însorite, uscate, pietroase, cu soluri eubazice, calcaroase.