Cupressocyparis leylandii, numit în prezent și Cuprocyparis leylandii, este un conifer hibrid între chiparosul de Nootka și chiparosul de Monterey, apărut spontan în Marea Britanie la sfârșitul secolului al XIX-lea. Este alegerea clasică pentru cine vrea un gard viu înalt, des și verde tot anul, care să ofere intimitate în câțiva ani. Ritmul lui de creștere este dintre cele mai rapide printre coniferele de gard.
Fișa plantei
- Categorie
- Plante de grădină
- Tip
- arbore
- Amplasare
- exterior
- Lumină
- soare direct
- Udare
- moderat
- Dificultate
- ușoară
- Temp. minimă
- −15 °C
- Înălțime
- până la 15 m
- Înmulțire
- butași
- Caracteristici
- creștere rapidă, gard viu
- Toxicitate
- toxică la ingerare
- Origine
- Hibrid obținut în Marea Britanie
Tocmai viteza aceasta este și motivul pentru care leylandi cere atenție. Lăsat netăiat, ajunge la 15 metri sau mai mult, aruncă umbră mare și poate deranja vecinii. Dacă îl plantezi corect, la distanța potrivită, și îl tunzi în fiecare an, obții un perete verde uniform, ușor de întreținut.
Pagina de față îți arată cum alegi locul, cum uzi și hrănești puieții, cum tunzi gardul, cum faci butași și ce probleme apar de obicei în clima din România.
Descriere
Leylandi este un arbore conifer veșnic verde, cu coroană îngust-conică la început și mai largă cu vârsta. Ramurile sunt dispuse în plane aplatizate, acoperite cu frunze solzoase, mici, verde-închis, uneori cu nuanță gri-albăstruie, în funcție de soi. Scoarța este subțire, brun-roșcată, iar lemnul este flexibil.
Planta produce conuri mici, rotunde, de 1–2 cm, dar fertilitatea este redusă, deoarece este un hibrid. De aceea cultivarea se bazează pe plante obținute vegetativ. Există mai multe soiuri: unele au frunziș auriu (de exemplu ‘Castlewellan Gold’), altele verde-albăstrui, altele cu creștere ceva mai lentă și mai compactă.
- Creștere anuală: adesea 60–90 cm pe an în condiții bune.
- Înălțime la maturitate: până la 15 metri sau mai mult, dacă nu este tuns.
- Port: dens, conic, potrivit pentru ecrane și paravane.
- Rădăcini: relativ superficiale, de aceea copacii mari pot fi răsturnați de vânt.
Lumină și temperatură
Leylandi preferă soarele direct și crește cel mai bine într-un loc deschis, cu cel puțin 6 ore de lumină pe zi. La umbră deasă crește mai rar, își pierde ramurile joase și devine golaș în partea de jos. Un amplasament însorit păstrează gardul des până la nivelul solului.
Este rezistent la ger, tolerând în general temperaturi de până la aproximativ -15 grade C. Pe câmpie și în dealurile joase din România nu are probleme. În zonele foarte reci sau pe creste expuse, vântul uscat și gerul prelungit pot arde vârfurile ramurilor, mai ales la exemplarele tinere sau plantate toamna târziu.
Vara suportă bine căldura, cu condiția să aibă apă în sol. Seceta prelungită îi slăbește vizibil rezistența la boli și poate duce la brunificarea ramurilor.
Udare
Udarea este moderată, dar regulată în primii doi ani de la plantare. Puieții proaspăt plantați au rădăcini puține și suferă repede de uscăciune. Udă adânc, o dată sau de două ori pe săptămână în lipsa ploii, astfel încât apa să ajungă la 30–40 cm adâncime. Stropirile superficiale zilnice nu sunt eficiente.
După ce s-au instalat, exemplarele mature tolerează perioade scurte de secetă, dar în verile foarte uscate o udare abundentă o dată la două săptămâni previne brunificarea. Evită băltirea apei: rădăcinile de leylandi putrezesc în sol saturat, mai ales primăvara și toamna.
- Folosește un strat de mulci de 5–8 cm de scoarță în jurul bazei, ca să păstrezi umiditatea.
- Un furtun poros așezat de-a lungul rândului economisește apă și udă uniform.
- Toamna, înainte de îngheț, dă o udare bună, pentru a intra în iarnă cu solul umed.
Sol și fertilizare
Se adaptează la majoritatea solurilor de grădină, cu condiția să fie permeabile. Preferă solul mijlociu, fertil, ușor acid până la neutru, dar tolerează și terenuri calcaroase. Nu suportă solurile grele, argiloase, cu apă stagnantă.
La plantare, sapă o groapă de două ori mai largă decât balotul, amestecă pământul cu compost și plantează la același nivel la care crescea în ghiveci. Pentru gard viu, lasă 80–100 cm între puieți, pentru un efect rapid, sau 1–1,5 m dacă preferi mai puține plante. Distanța față de limita proprietății trebuie să respecte normele locale, ținând cont de înălțimea finală.
Primăvara aplică un îngrășământ pentru conifere, cu azot și magneziu, în doză moderată. În anul întâi, hrănește de două ori, primăvara și la mijlocul verii. Plantele mature au nevoie de mult mai puțin: un strat de compost anual este de obicei suficient.
Înmulțire
Leylandi se înmulțește aproape exclusiv prin butași, deoarece, fiind un hibrid, plantele obținute altfel nu păstrează caracterele soiului. Butașii înrădăcinează relativ ușor, ceea ce explică prețul scăzut al puieților.
Butași semilemnificați, la sfârșitul verii
- Între august și septembrie alege lăstari sănătoși din anul curent, de 12–15 cm, cu baza ușor întărită.
- Smulge butașul cu un fragment de scoarță din ramura mamă („călcâi”) sau taie-l curat sub un nod.
- Îndepărtează frunzele solzoase din treimea inferioară.
- Înmoaie baza în hormon de înrădăcinare, pe bază de pudră.
- Înfige butașii într-un amestec de turbă și nisip grosier sau perlit, la 5 cm adâncime.
- Ține-i într-o seră rece sau într-un loc luminos și ferit, cu substrat umed, dar nu îmbibat.
Butași lemnificați, iarna
Din noiembrie până în februarie poți lua butași de 20–25 cm din lemn matur și îi plantezi într-un pat de înrădăcinare adăpostit, în nisip amestecat cu pământ. Rădăcinile apar mai lent, în 3–5 luni, dar procentul de reușită este bun dacă solul nu îngheață adânc.
Plantează puieții înrădăcinați în ghivece individuale și crește-i un an înainte de plantarea definitivă la locul gardului.
Tăiere
Tăierea este lucrarea cea mai importantă la un gard de leylandi. Dacă îl tunzi la timp, îl menții dens și la înălțimea dorită; dacă îl lași, ajunge greu de controlat.
- Prima tundere se face după ce puieții au atins aproximativ 1,5 m sau înălțimea dorită, pentru a stimula ramificarea.
- Tunde de două ori pe an, la începutul verii (iunie) și la sfârșitul verii (august–septembrie).
- Păstrează baza gardului puțin mai lată decât vârful, forma trapezoidală lasă lumina să ajungă la ramurile de jos.
- Nu tăia niciodată în lemnul vechi, fără frunze verzi. Leylandi nu mai lăstărește din lemn gol, iar zona rămâne golașă permanent.
- Pentru a limita înălțimea, taie vârful când gardul atinge înălțimea dorită și apoi menține-l an de an.
Folosește foarfecă de gard bine ascuțită și evită tăierile pe timp foarte cald sau în plin soare, când ramurile proaspăt tăiate se pot arde.
Boli și dăunători
Leylandi este relativ rezistent, dar câteva probleme apar frecvent în gardurile vechi sau stresate de secetă.
| Simptom | Cauză | Soluție |
|---|---|---|
| Ramuri brune sau uscate, pe porțiuni | Secetă sau ger de iarnă (arsură fiziologică) | Udă adânc, mulcește, taie ramurile uscate; la nevoie, protejează plantele tinere iarna |
| Brunificare treptată de jos în sus, rădăcini închise la culoare | Putregai al rădăcinilor (Phytophthora) în sol băltit | Îmbunătățește drenajul, redu udarea, înlocuiește plantele afectate |
| Ramuri cu cancere și rășină, vârfuri uscate | Cancer al scoarței (Seiridium) | Taie sub zona afectată, dezinfectează uneltele, evită rănirea plantei |
| Fire fine de mătase și frunziș pătat | Acarieni (păianjen roșu) pe timp uscat | Spală cu jet de apă, aplică acaricid sau ulei horticol |
| Insecte mici pe ramuri, miere-de-rouă lipicioasă | Păduchi de plantă sau cochenile | Tratează cu ulei horticol primăvara sau săpun insecticid |
| Bază golașă, fără frunze | Umbră sau tăiere în lemn vechi | Previne prin tunderi regulate; zonele golașe nu se mai refac |
Toxicitate
Leylandi este considerat toxic la ingerare, dar toxicitatea este în general ușoară. Frunzele și rășina conțin uleiuri volatile care pot irita tubul digestiv dacă sunt mâncate în cantități mari. Contactul cu pielea nu este de obicei periculos, dar rășina poate irita persoanele sensibile.
- Oameni: nu mânca părți din plantă; copiii mici trebuie supravegheați. Pielea poate reacționa la rășină, la tunsul gardului poartă mănuși și ochelari.
- Pisici: ingerarea poate provoca vomă, salivație și deranjament digestiv; pisicile sunt mai sensibile la uleiurile esențiale.
- Câini: la fel, ingerarea ramurilor poate duce la vomă sau diaree; contactează medicul veterinar dacă simptomele persistă.
Cantitățile ingerate accidental sunt rareori grave, dar nu lăsa animalele să rodă ramuri tăiate.
Utilizări
Leylandi este folosit mai ales ca gard viu înalt, pentru intimitate, ecran împotriva vântului și zgomotului și delimitare de proprietate. Este eficient în jurul curților, al terenurilor de sport și al drumurilor. Din cauza ritmului de creștere, se potrivește mai puțin în grădini mici, unde un gard de tuia (Thuja) sau de tisă este mai ușor de controlat.
Exemplarele tunse în formă pot servi și ca ecran verde pentru terase sau ca fundal pentru borduri cu flori. Lemnul este folosit ocazional pentru lemn de foc sau mici construcții, dar nu are valoare comercială mare. Planta nu are utilizări culinare sau medicinale recomandate.
Întrebări frecvente
Cât de repede crește leylandi?
În condiții bune, leylandi crește în medie 60–90 cm pe an, uneori chiar mai mult în primii ani. Este unul dintre cele mai rapide conifere pentru gard viu. Din acest motiv necesită tunderi regulate, de două ori pe an, pentru a-l menține dens și la înălțimea dorită, fără să devină o problemă pentru vecini.
La ce distanță plantez leylandi pentru gard viu?
Pentru un gard des și rapid, pune puieții la 80–100 cm unul de altul. Dacă preferi mai puține plante, poți merge până la 1–1,5 m, dar gardul se închide mai greu. Respectă distanța față de limita proprietății prevăzută de normele locale, ținând cont că planta poate depăși 10 metri înălțime.
De ce se usucă leylandi de jos în sus?
Cauzele frecvente sunt seceta, solul băltit care duce la putrezirea rădăcinilor, umbra sau tăierea în lemnul vechi, fără frunze verzi. Verifică drenajul, udă adânc în perioadele uscate și mulcește. Zonele deja brunificate nu se mai refac, deoarece planta nu lăstărește din lemn gol.
Când tai gardul de leylandi?
Cele mai potrivite momente sunt începutul verii, în iunie, și sfârșitul verii, în august–septembrie. Taie doar creșterea verde din anul curent, fără să intri în lemnul vechi. Evită tăierile pe arșiță sau în plin soare, pentru că ramurile proaspăt tăiate se pot arde, și nu tăia iarna pe ger.
Cum fac butași de leylandi?
La sfârșitul verii, taie lăstari semilemnificați de 12–15 cm, scoate frunzele de la bază, înmoaie capătul în hormon de înrădăcinare și înfige-i într-un amestec de turbă și nisip. Ține substratul umed într-un loc luminos și ferit. Rădăcinile apar în câteva săptămâni până la câteva luni.
Este leylandi periculos pentru câini și pisici?
Leylandi este considerat ușor toxic la ingerare. Dacă un câine sau o pisică mănâncă ramuri sau frunze, pot apărea vomă, salivație sau diaree. Cazurile grave sunt rare, dar dacă simptomele persistă sau animalul a mâncat mult, sună medicul veterinar și nu lăsa animalele să roadă resturile de la tuns.