Pelinul alb (Artemisia absinthium) este un semiarbust aromatic, cu frunze argintii, foarte amare și cu miros puternic. Este folosit din vechime în ceaiuri amare, în băuturi precum absintul și în remedii populare, dar are și valoare decorativă prin culoarea frunzelor.
Fișa plantei
- Categorie
- Plante aromatice
- Tip
- arbust
- Amplasare
- exterior
- Lumină
- soare direct
- Udare
- rar
- Dificultate
- ușoară
- Temp. minimă
- −25 °C
- Înălțime
- până la 120 cm
- Înflorire
- iulie – septembrie
- Înmulțire
- butași, divizare
- Caracteristici
- parfumată
- Toxicitate
- toxică la ingerare
- Origine
- Europa, Asia de Vest și Africa de Nord
Se descurcă singur pe soluri sărace și secetoase, deci este o alegere bună pentru zone uscate, însorite, unde alte plante se chinuie.
Trebuie să știi însă că este toxic la ingerare în cantități mari sau pe termen lung, deci nu este o plantă de consumat fără sfat. Îl cultivi mai ales pentru aspect, aromă și pentru rolul lui în grădina naturală.
Descriere
Formează tufe de până la 120 cm, cu tulpini lemnoase la bază și frunze fin divizate, acoperite de peri argintii, mătăsoși.
- Frunzele: alterne, de 2–3 ori penat-sectate, gri-argintii, cu gust foarte amar.
- Florile: din iulie până în septembrie apar panicule de capitule mici, galbene, globuloase, aplecate.
- Mirosul: intens, aromat, camforat, mai ales la frecarea frunzelor.
Mirosul intens îndepărtează unele insecte, de aceea este plantat uneori lângă straturile de legume. Este originar din Europa, Asia de Vest și Africa de Nord.
Lumină și temperatură
Lumină: soare direct, cât mai multă. La umbră tufa devine alungită, cu frunze mai verzi și mai puțin argintii.
Temperatură: rezistă până la aproximativ -25°C, fără adăpost, deci trece fără probleme prin iernile din România, inclusiv în zonele reci. Suportă și căldura mare de vară.
Udare
Udarea este rară. După instalare suportă bine seceta. În primul an, udă moderat, ca să prindă rădăcini, apoi lasă-l în grija ploilor. Excesul de apă, mai ales iarna, în sol greu, duce la putrezirea rădăcinilor.
Sol și fertilizare
Preferă un sol sărac, uscat, permeabil, chiar pietros, cu pH neutru spre alcalin. Evită îngrășămintele: într-un sol prea bogat crește moale, cu tulpini care cad, și își pierde din aromă. Pe soluri grele, amestecă pietriș sau nisip grosier la plantare și plantează pe o ridicătură.
Înmulțire
Se poate înmulți prin divizare sau prin butași.
Divizare
- Primăvara sau toamna, scoate tufa din pământ.
- Desparte-o în porțiuni cu rădăcini și muguri, folosind un cuțit sau o lopată.
- Plantează porțiunile la 50–60 cm distanță și udă bine.
Butași de lăstar
- La începutul verii, taie lăstari neflorali, de 10–12 cm.
- Îndepărtează frunzele de jos și înfige butașii într-un amestec de nisip.
- Ține-i la lumină, într-un loc ferit de soarele arzător, și udă ușor.
- Rădăcinile apar în 3–5 săptămâni; apoi muți butașii în ghivece mici sau direct pe loc.
Tăiere
Tunde-l primăvara, ca să rămână compact. Taie tulpinile la 10–15 cm de la sol, deasupra mugurilor noi, înainte de reluarea creșterii. Fără tăiere, baza se lignifică, iar tufa devine golașă la centru. Poți tăia ușor vârfurile și după înflorire, ca să împiedici semănarea spontană. Poartă mănuși, pentru că unele persoane au reacții de contact.
Boli și dăunători
| Simptom | Cauză | Soluție |
|---|---|---|
| Frunze îngălbenite, rădăcini moi | Sol greu, umed, exces de apă | Replantează în sol drenat, redu udarea |
| Pete albe, ca o pulbere | Făinare, în vreme umedă | Aerisire, tăiere, îndepărtarea părților afectate |
| Colonii mici verzi sau negre pe vârfuri | Afide | Jet de apă, săpun potasic |
| Pete portocalii pe dosul frunzelor | Rugină | Taie și distruge frunzele atacate |
Toxicitate
Planta conține tuionă și este toxică la ingerare pentru oameni, pisici și câini.
- Oameni: cantitățile mari sau consumul îndelungat pot provoca vărsături, crampe, agitație și convulsii. Nu se consumă în sarcină sau în alăptare.
- Pisici și câini: toxică la ingerare; dacă animalul a mâncat din plantă, mergi la medicul veterinar.
Ține-o departe de copii și animale și nu o consuma în cantități mari sau în sarcină. Sucul poate irita pielea sensibilă.
Utilizări
- Ornamental: frunzișul argintiu contrastează bine cu plante cu flori colorate, în grădini cu pietriș, stâncării sau borduri uscate.
- Medicinal tradițional: ceaiul amar a fost folosit pentru stimularea poftei de mâncare și a digestiei; se bea doar în cantități mici și pentru perioade scurte, după sfatul unui specialist.
- Aromatic: a intrat în compoziția absintului și a unor vermuturi; acasă nu se folosește în bucătărie curentă, pentru gustul foarte amar.
- Repelent: ramurile uscate se pun în dulapuri, împotriva moliilor. Macerate folosite în grădină ca repelent pentru insecte.
Cum îl folosești în grădină
Frunzele argintii ale pelinului alb sunt o notă rece, plăcută, în grădinile cu flori vii. Se potrivește în câteva situații:
- Stâncării și grădini cu pietriș: alături de levănțică, șalvie, cimbru și plante suculente de exterior, cu aceleași cerințe de soare și sol drenat.
- Borduri uscate: la fundalul bordurii, unde ajunge la 80–120 cm și oferă un contrast de culoare cu flori roșii, albastre sau violete.
- Margini de livadă sau drum: unde solul este sărac și nu merită fertilizat.
- Ghiveci mare: pe terasă, într-un substrat nisipos, cu udări foarte rare.
Nu-l planta lângă legume sensibile, de exemplu fasole, mazăre sau mărar, pentru că substanțele eliberate de rădăcini și de frunze pot încetini creșterea unor plante vecine. Alege-i un loc propriu.
Cum îl recolți și îl usuci
Dacă îl folosești pentru ramuri aromatice sau pentru buchete uscate, recoltează lăstarii în iulie, la începutul înfloririi, când conținutul de uleiuri esențiale este mai mare. Taie tulpini de 20–30 cm, leagă-le în mănunchiuri mici și atârnă-le cu capul în jos, într-un loc uscat, aerisit și întunecat. Se usucă în 1–2 săptămâni. Păstrează-le în borcane închise, ferite de lumină. Folosește mănuși și nu atinge ochii în timpul recoltării.
Diferența față de alte plante din genul Artemisia
Genul Artemisia cuprinde multe specii aromatice. Pelinul alb se deosebește de pelinul de câmp (Artemisia vulgaris) prin frunzele argintii pe ambele fețe și prin capitulele globuloase, aplecate. Se deosebește de tarhon (Artemisia dracunculus), care are frunze înguste, verzi, întregi, cu gust anasonat, folosit în bucătărie. Nu înlocui niciodată tarhonul cu pelin în rețete.
Îngrijire pe tot parcursul anului
Primăvara tunzi și, la nevoie, divizezi tufa. Vara nu faci aproape nimic: nici udare, nici fertilizare. Toamna îndepărtezi tulpinile florale uscate, dacă nu vrei să se semene singur. Iarna nu necesită adăpost.
Curiozități
Numele absinthium dă numele absintului, băutura asociată cu artiștii din secolul al XIX-lea. Planta eliberează în sol substanțe care pot frâna creșterea unor plante vecine, de aceea nu se plantează lângă legume sensibile, în ciuda mirosului lui repelent. În sfera populară, pelinul este asociat cu amărăciunea, iar în română a rămas expresia „amar ca pelinul”.
Întrebări frecvente
Este pelinul alb toxic?
Da, conține tuionă și este toxic la ingerare pentru oameni, pisici și câini, în special în cantități mari sau pe termen lung. Nu se consumă în sarcină și nu se dă copiilor. Ceaiul tradițional se bea doar în cantități mici, scurt timp, după sfatul unui specialist.
Cum plantez pelinul alb în grădină?
Alege un loc cât mai însorit, cu sol sărac, uscat și bine drenat. Plantează primăvara sau toamna, la 50–60 cm între plante, și udă bine în primul an. Evită îngrășămintele și solurile grele, în care rădăcinile putrezesc, mai ales iarna.
Cum se înmulțește pelinul alb?
Prin divizarea tufei, primăvara sau toamna, sau prin butași de lăstar neflorifer, tăiați la începutul verii și înrădăcinați în nisip, în 3–5 săptămâni. Divizarea este metoda cea mai simplă, iar plantele noi se prind repede.
Când și cum tund pelinul alb?
Primăvara, înainte de pornirea creșterii, taie tulpinile la 10–15 cm de la sol. Astfel tufa rămâne compactă și nu se golește la centru. Poartă mănuși, pentru că sucul poate irita pielea sensibilă.
Rezistă pelinul alb iarna în România?
Da, rezistă până la aproximativ -25°C fără adăpost, deci îl poți lăsa afară în aproape toată țara. Singurul pericol este excesul de umezeală din sol iarna, care putrezește rădăcinile, de aceea alege un sol bine drenat.