Clematita (Clematis hybrida) este denumirea sub care se vând hibrizii de grădină cu flori mari, obținuți din încrucișarea mai multor specii de Clematis. Sunt cățărătoare cu flori de 8-20 cm, în nuanțe de violet, albastru, roz, roșu sau alb, care acoperă un gard, un obelisc sau un perete cu tonuri intense timp de câteva luni. O cauți pentru că aduce înălțime și culoare pe suprafețe mici.
Fișa plantei
- Categorie
- Plante de grădină
- Tip
- cățărătoare
- Amplasare
- exterior
- Lumină
- semiumbră
- Udare
- moderat
- Dificultate
- medie
- Temp. minimă
- −25 °C
- Înălțime
- până la 3,5 m
- Înflorire
- mai – septembrie
- Înmulțire
- butași
- Toxicitate
- toxică la ingerare
- Origine
- Hibrid de grădină, din specii asiatice și europene
Rezistă bine la geruri de până la -25 °C, deci nu ridică probleme în clima din România. Pretențiile ei sunt altele: rădăcinile vor răcoare și umbră, iar tulpinile și florile vor lumină. Tăierea depinde de grupa din care face parte soiul, iar o greșeală aici poate însemna un an fără flori.
În continuare găsești cum să alegi locul, cum să uzi, să fertilizezi și să tai, cum să înmulțești clematita prin butași, ce boli o atacă și ce trebuie să știi despre toxicitate.
Descriere
Clematitele hibride sunt cățărătoare lemnoase sau semilemnoase, care se agață de suport prin pețiolii frunzelor, deci au nevoie de sârme, plasă sau ramuri subțiri, nu de un perete neted. Înălțimea ajunge la 2-3,5 m, în funcție de soi. Frunzele sunt compuse, cu 3-5 foliole, iar florile au 5-8 sepale colorate (nu petale), cu un mijloc de stamine proeminente, de obicei contrastante.
Înflorirea începe în mai și poate dura până în septembrie, dar variază de la soi la soi. Unele soiuri înfloresc în două valuri: unul mare la începutul verii pe lemnul vechi și altul, mai redus, la sfârșitul verii pe lăstarii noi. Altele înfloresc doar pe lăstarii anului. După înflorire, multe formează capsule de semințe cu fire lânoase, decorative.
Lumină și temperatură
Regula clasică spune că clematita vrea capul la soare și picioarele la umbră. Tulpinile și florile au nevoie de cel puțin patru-șase ore de lumină pe zi, dar semiumbra este potrivită, mai ales în zonele cu veri fierbinți, pentru că soarele puternic de amiază arde florile și le decolorează, în special soiurile violet-închis și roșii. Baza plantei trebuie să rămână umbrită.
Poți obține umbra la rădăcină plantând alături plante mai scunde, acoperind solul cu mulci gros sau așezând o piatră plată la bază. Iernile din România nu pun probleme: planta rezistă până la -25 °C, iar partea de deasupra solului poate îngheța fără să fie afectat sistemul radicular, din care va porni din nou primăvara. În zonele foarte reci, un strat gros de mulci peste coroană este suficient.
Udare
Udarea este moderată, dar constantă. Rădăcinile subțiri, superficiale, nu suportă uscăciunea prelungită. Vara, udă adânc o dată sau de două ori pe săptămână, mai des în perioade caniculare, și fă-o la baza plantei, nu peste frunze. Primul an după plantare este critic, pentru că planta nu are încă rădăcini bine instalate.
Mulciul din scoarță sau compost păstrează umezeala și răcoarea solului. Iarna nu uda, iar în soluri grele atenție la băltire, care provoacă putregai. Semn clasic de lipsă a apei: frunze căzute și boboci care nu se deschid.
Sol și fertilizare
Clematitele vor un sol bogat, afânat, bine drenat, cu pH neutru spre slab alcalin. Pregătește o groapă de 40-50 cm adâncime și lățime, cu compost matur și, dacă solul e greu, nisip. Spre deosebire de alte plante, clematita se plantează mai adânc decât a crescut în ghiveci: baza tulpinii se îngroapă cu 5-10 cm, ca din nodurile îngropate să pornească lăstari noi și să existe o rezervă dacă tulpina principală este atacată de boală.
Fertilizează primăvara cu un îngrășământ granulat echilibrat, iar în timpul înfloririi cu unul bogat în potasiu, la fiecare două-trei săptămâni, ca cele pentru tomate sau flori. Compostul aplicat toamna ajută la refacere. Evită excesul de azot, care dă frunze, nu flori.
Suportul trebuie pus de la început: un spalier cu ochiuri de 3-5 cm, sârme sau un obelisc. Leagă lăstarii tineri cu atenție, pentru că sunt fragili și se rup ușor. Păstrează o distanță de 30-40 cm de zid, pentru ca rădăcinile să nu fie în zona uscată de la fundație.
Înmulțire
Hibrizii de clematită se înmulțesc de obicei prin butași, pentru că astfel se păstrează exact soiul. Semințele dau plante diferite de planta-mamă, iar germinarea este lentă și neregulată.
Butași semilignificați, pas cu pas
- Alege perioada: de la sfârșitul lunii mai până în iulie, când lăstarii sunt viguroși, dar încă nu s-au lignificat complet.
- Taie un lăstar sănătos, fără flori, și împarte-l în segmente de 8-10 cm, cu un nod și o pereche de frunze în partea de sus.
- Fă tăietura de jos imediat sub un nod, iar cea de sus la 2-3 cm deasupra nodului următor. Taie frunzele în jumătate.
- Înmoaie baza în hormon de înrădăcinare, apoi înfige butașul într-un amestec de turbă și perlit, cu nodul sub nivelul substratului.
- Acoperă cu folie sau un borcan transparent și ține într-un loc luminos, fără soare direct, cu substratul umed.
- Rădăcinile apar în 4-8 săptămâni. Mută butașii în ghivece individuale, cultivă-i protejați de ger prima iarnă și plantează-i în grădină în primăvara următoare.
Cu răbdare, rata de reușită este bună, mai ales dacă butașii sunt ținuți în umiditate constantă.
Tăiere
Clematitele sunt împărțite în trei grupe de tăiere, iar grupa trebuie verificată pe eticheta soiului. Dacă nu o știi, ține cont de momentul înfloririi.
- Grupa 1 (înfloresc primăvara timpuriu, pe lemn vechi): tăiere minimă, imediat după înflorire, doar pentru a scoate lăstarii uscați sau a limita dimensiunea.
- Grupa 2 (soiuri cu flori mari, în două valuri): la sfârșitul iernii, tai ușor lăstarii, la nivelul primei perechi de muguri puternici, și elimini lemnul uscat. După primul val de flori poți scurta ușor tulpinile pentru al doilea.
- Grupa 3 (înfloresc târziu, pe lemn nou): toamna târziu sau la sfârșitul iernii, tai toate tulpinile la 20-30 cm de sol, deasupra unei perechi de muguri.
Dacă ai plantat o clematită nouă, tai-o puternic în primul an, la 20-30 cm, pentru a stimula ramificarea de la bază.
Boli și dăunători
| Simptom | Cauză | Soluție |
|---|---|---|
| Planta se ofilește brusc, tulpinile se înnegresc la bază | Ofilirea clematitei (Calophoma clematidina), o ciupercă | Taie tulpinile afectate până în lemn sănătos, chiar sub nivelul solului; planta repornește de obicei din rădăcini |
| Pulbere albă pe frunze | Făinare, în perioade uscate și cu aer stagnant | Aerisire, udare la rădăcină, tratamente cu fungicid sau soluție de bicarbonat |
| Frunze roase, tulpini tinere tăiate | Melci și limacși | Strânge-i manual, folosește capcane sau granule pe bază de fosfat de fier |
| Frunze deformate, lipicioase, cu insecte mici | Afide | Spală cu jet de apă, tratează cu săpun insecticid sau ulei horticol |
| Boboci care nu se deschid, frunze căzute | Secetă la rădăcină sau soare prea puternic | Mulcește, udă regulat, asigură umbră la bază |
Toxicitate
Clematita conține protoanemonină, o substanță iritantă prezentă în toate părțile plantei, în special în sevă.
- Oameni: contactul cu seva poate irita pielea și provoca băsici la persoane sensibile, deci poartă mănuși la tăiere. Ingerarea provoacă iritații ale gurii și stomacului, cu vărsături și diaree.
- Pisici: este toxică la ingerare; pot apărea salivație, vărsături și iritarea gurii.
- Câini: aceleași simptome digestive. Gustul este neplăcut, așa că intoxicațiile grave sunt rare, dar sfatul medicului veterinar este indicat dacă animalul a mâncat din plantă.
Utilizări
Clematita hibridă este strict ornamentală. Se cultivă pe obeliscuri, pergole, garduri, spaliere de pe terase sau în ghivece mari, cu suport. Se poate asocia cu trandafiri cățărători, care oferă umbră la bază și suport natural, iar florile se completează în culoare și moment de înflorire. Planta este recomandată și pentru ascunderea unor pereți sau a unor stâlpi mai puțin plăcuți vizual.
Nu se folosește în scopuri medicinale sau culinare. Florile tăiate nu rezistă mult în vază, dar capsulele de semințe lânoase pot fi uscate pentru aranjamente.
Întrebări frecvente
Când se taie clematita?
Depinde de grupa de tăiere a soiului. Grupa 1 se taie ușor după înflorire, grupa 2 la sfârșitul iernii, ușor, deasupra primilor muguri puternici, iar grupa 3 se taie sever, la 20-30 cm de sol, iarna târziu. Verifică eticheta soiului sau observă când înflorește planta pentru a o încadra corect.
De ce se ofilește clematita brusc?
Cea mai frecventă cauză este ofilirea clematitei, o boală fungică, care înnegrește tulpinile la bază. Taie tulpinile afectate până în lemn sănătos, chiar sub nivelul solului, și aruncă resturile. Planta repornește de obicei din rădăcină. O plantare mai adâncă ajută, pentru că rămân muguri de rezervă sub pământ.
Cât de adânc se plantează clematita?
Clematita se plantează mai adânc decât a crescut în ghiveci, cu 5-10 cm din baza tulpinii îngropate. Astfel, din nodurile subterane pornesc lăstari noi, iar planta supraviețuiește mai ușor dacă tulpina principală este atacată de boală. Păstrează baza umbrită cu mulci sau cu plante mai scunde.
Poate crește clematita în ghiveci?
Da, în ghiveci mare, de cel puțin 40-50 cm adâncime, cu drenaj bun și un suport solid. Udă mai des decât în grădină, pentru că substratul se usucă repede, și fertilizează regulat. Iarna, mută ghiveciul într-un loc ferit sau înfășoară-l cu material izolator, pentru că rădăcinile din ghiveci îngheață mai ușor decât în pământ.
Este clematita toxică pentru animale?
Da, clematita conține protoanemonină, iritantă pentru piele și mucoase. La ingerare, câinii și pisicile pot avea salivație, vărsături și diaree. Gustul amar al plantei face ca intoxicațiile severe să fie rare. Dacă animalul a mâncat mult din plantă sau simptomele persistă, apelează la medicul veterinar.