Scumpia este un arbust indigen, 5 m, tufă cu numeroase tulpini şi frunziş rar.
Scoarţa fin-brăzdată, cu solzi mici, este bogată în tanin, iar lemnul este galben.
Lujerii rotunzi, roşcaţi, glabri, la tăiere secretă un suc lăptos, cu miros de morcov.
Muguri alterni, mici, ovoizi, depărtaţi de lujer, cei laterali îngrămădiţi spre vârful lujerului.
Frunze obovate sau eliptice, simple, de 3-8 cm, emarginate, întregi, glabre, cu peţiol de 1-4 cm, toamna colorându-se în roşu aprins (conţin 21-35% tanin).
 

Flori poligame, foarte mici, 3 mm, verzi-gălbui, pe tipul 5, grupate în panicule terminale rare, cu numeroşi pedunculi sterili cu peri plumoşi cenuşii; inflorescenţa durează din mai până în iulie, iar spre sfârşitul verii devine violacee, decorativă.
 

Fructele sunt drupe uscate obovate, negre, glabre, se coc repede în iulie-august, fructifică de la 3-4 ani, anual şi abundent.
 

Longevitatea scumpiei este de circa 70 ani.
Scumpia este element submediteranean (Balcani, Europa de Sud şi sudul Europei Centrale, Asia Mică, Asia până în nord-vest Himalaia).
 

La noi apare la câmpie şi coline, fiind frecventă în sudul Banatului şi Dobrogea, precum şi insular în Oltenia, Muntenia, Moldova, alături de stejarii termofili. În silvostepa Dobrogei şi Moldovei constituie o specie componentă a subarboretului.