Vinetica pestrita (Russula virescens)

January 28 2010   by Camelia | 1,370 views
   

Vineţica pestriţă are pălăria emisferică şi apoi convex-plană, adâncită la mijloc, cu diametrul de 6,0—12,0 cm, cu marginile netede şi crăpate pe secetă. Cuticula cenuşie-verzuie, galben-verzuie sau ruginie-verzuie se separă uşor de carne, rezultând pete alburii.

Lamele libere şi albe sunt groase. Piciorul înalt de 3,0—9,0 cm şi gros de 2,0—4,0 cm este alb, cilindric, plin, dar spongios la exemplarele bătrâne.

Carnea albă, tare şi sfărâmicioasă are miros plăcut şi gust de nucă.

Creşte în păduri de foioase şi în crânguri.

Apare vara-toamna. Este comestibilă, foarte bună; este cea mai apreciată specie a genului Russula.

Topics: Ciuperci |

Tags: , ,

One Response to “Vinetica pestrita (Russula virescens)”

  1. Pufi Says:
    January 28th, 2010 at 3:02 pm

    la mine la tara acesta ciuperca se numeste hulughita, mai exact hulughita de toamna.
    I se spune de toamna pentru ca ea apare in padure pe la jumatea lunii august sfarsitul lunii august, si din cauza culorii.

Comments