Plopul negru este un arbore indigen cu înrădăcinare puternic întinsă lateral, plopul negru având facultatea de a forma rădăcini adventive pe tulpină atunci când aceasta este acoperită de aluviuni.

Plopul negru are un areal vast, asemănător cu cel al plopului alb, se întâlneşte în Siberia , adesea fiind înlocuit cu culturi
de plopi hibrizi, mult mai productivi.

În România, apare spontan în luncile şi depresiunile umede din zona de câmpie şi colinară, pe firul văilor.

Tulpina este dreaptă, bine elagată în masiv, izolat cu gâlme provenite din aglomerarea mugurilor dorminzi dezvoltaţi sub scoarţă.

Scoarţa în tinereţe cenuşiu-verzuie, netedă, formează de timpuriu ritidom adânc brăzdat, negricios.

Lemnul moale, cu duramen cenuşiu, moale, poros, cu utilizări industriale; exemplarele cu gâlme sunt folosite pentru furnir estetic.

Coroana este largă, rară, luminoasă, la bătrâneţe lăbărţată.

Lujerii sunt rotunzi, netezi sau uşor striaţi, glabri, lucitori, galbenverzui sau galben-bruni.

Muguri alterni, alungit-conici, oarecum fuziformi şi uşor curbaţi, de culoarea lujerului, alipiţi de lujer şi cu vârful puţin depărtat, acoperiţi cu un clei din care se extrage un şerlac.

Frunze rombic-ovate, triunghiulare, 5-10 cm, prelung acuminate, crenat-serate (figura 62), la început cleioase, glabre, cu un peţiol de 6 cm, turtit şi fără glande.

Flori dioice, cu scvame glabre, căzătoare de timpuriu; înfloreşte în martie-aprilie cu 2 săptămâni înainte de înfrunzire.

Fructele sunt capsule pedicelate, mai mari decât la plopul alb, ce se coc prin mai, iar seminţele sunt mici, egretate.

Lăstăreşte puternic, drajonează slab şi se butăşeşte uşor.

Longevitate de 300-400 ani, iar cea tehnologică se opreşte la 100 ani.