Lemnul cainesc este un arbust  indigen, până la 4 m, cu  înrădăcinare superficială des ramificată, tulpină ramificată de la bază şi scoarţă cenuşie-brună.
Lujerii sunt subţiri, cenuşii, cu lenticele evidente la bază, pubescenţi spre vârf; prin strivire lasă un miros neplăcut.
Muguri opuşi sau imperfect opuşi, mici, ovo-conici, alipiţi de lujer, cu solzi desfăcuţi la vârf, verzi cu vârful brun.

Frunze lanceolat-eliptice, de 3-6 cm, întregi, verzi şi glabre pe ambele feţe, scurt peţiolate, persistente în timpul iernilor blânde.
Flori albe, neplăcut mirositoare, grupate în panicule terminale erecte de 3-6 cm; apar în iunie-iulie.
Fructele sunt bace globuloase, negre, lucitoare, cu 2-4 seminţe.
Drajonează, lăstăreşte şi marcotează; se poate butăşi.

Arealul lemnului câinesc este larg, fiind semnalat în Europa, Asia Mică, Africa de Nord, iar la noi specia este comună în pădurile de câmpie şi deal.
Are o amplitudine ecologică largă, acomodându-se la cele mai diferite soluri cu condiţia să fie afânate, aerisite. Fiind specie de subarboret, suportă umbrirea.