Alunul este un arbust indigen ce poate atinge 4-5 m, rareori 8 m, cu înrădăcinare pivotant-trasantă, destul de superficială.

Alunul este răspândit în toată Europa, lipsind în părţile nord-estice; este mult întâlnit în pădurile de stejar din Crimeea, Caucaz şi Asia Mică.

În România este considerat un însoţitor frecvent al stejarului şi gorunului, la câmpie şi deal, constituind un element important an
subarboretului.

Pe substrate calcaroase poate urca până în zona molidului (1400 m), iar la câmpie coboară sporadic până în silvostepă.

Tulpina se ramifică obişnuit de la bază ca o tufă, dezvoltând din cioată lăstari lungi şi drepţi ca nişte nuiele. Scoarţa este cenuşiu-gălbuie, lucioasă, cu pete mari albicioase; nu formează ritidom.

Lujerii sunt geniculaţi, gălbui-cenuşii, nelucitori, glandulospubescenţi, cu numeroase lenticele.

Muguri alterni, distici, ovoid-globuloşi, cu peri mari glanduloşi.

Flori unisexuat monoice, cele mascule grupate în amenţi, câte 2-4 şi sunt formaţi din anul precedent, iar cele femele apar primăvara devreme prin februarie-martie, lăsând să iasă dintre catafile doar stilele roşii.

Fructele sunt achene (alune) câte 1-4 sau mai multe, cu coaja netedă, subţire brună, iar involucrul rezultat din concreşterea bracteolelor formează o cupă mai scurtă decât aluna, prevăzută cu peri glanduloşi şi cu vârfuri divizate neregulat; maturaţia este anuală, prin octombrie, iar germinaţia este hipogee.